Cetatea Carolina – Alba Iulia

Cetatea Alba Carolina este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban care a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei și a avut rolul de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva Imperiului Otoman și de asemenea, de consolidare a puterii habsburgice pe plan local.

Anterior aestei construcții, în același loc s-au mai aflat alte două fortificații precedente: Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (în anul 106 e.n.) și Cetatea Medievală Bălgrad (între secolele al XVI-XVII-lea).

În data de patru noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația a fost ridicată cu materiale din zonă, prin munca brută prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de țărani iobagi români aduși din toată Transilvania. Cărămida s-a confecționat din piatra brută, nisip din Mureș și piatra de var de Meteș.

Corpul principal al cetății are forma unui heptagon neregulat, iar Trinitatea este cel mai mare bastion având un blazon încoronat cu câmpuri multiple și frunze de acant. Celelalte bastioane sunt Eugeniu de Savoia, Sfântul Ștefan, Sfântul Carol, Sfântul Mihail, Sfântul Capistrano și Sfânta Elisabeta.

Bastioanele au o înălțime de 12 metri și o lungime între 106 și 142 metri cu fețe lungi ce sunt dispuse în unghiuri diferite (75° – 120°), având de asemenea flancuri scurte și concave (42 – 48 metri), iar curtinele de care sunt legate se află la distanțe între 116-135 metri perpendiculare.

Bastioanele principale nu dețin cazemate interioare, defensiva fiind realizată prin baterii de artilerie așezate pe platforme superioare. Între bastioanele principale și acele curtine din linia a doua, se află un șanț interior cu o lățime de aproximativ 27 de metri.

În interiorul cetății se află numeroase statui, muzee, biserici de diferite culte și catedrala. Este impresionant momentul și festivitatea schimbării gărzii.

Acest articol a fost publicat în România - locuri de vizitat și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu