Plictiseala

Castravete stă pe o bancă în parc. Priveşte în jur. Liniştea de acolo, pare să-l moleşească. Se mai uită o dată le ceas , oftând:
– Mai am douăzeci de minute….Of…of…
Soarele îşi trimite razele strălucitoare asupra parcului. Lumea începe să se plimbe, fără a se deplasa cu o ţintă precisă. Copiii apar în parc şi încep să se joace cu mingea. Liniştea apăsătoare este acoperită de o gălăgie asurzitoare. Mingea este trimisă de la un copil la altul cu o viteză uimitoare, care pare să depăsească viteza luminii. Mingea greşeste traiectoria, aterizând pe capul unei fete, care brusc pică jos. Castravete începe să se amuze. Copiii iau repede mingea şi dispar.
Fata se ridică , strigă spre copii, după care îşi continuă deplasarea. Castravete îşi scoate un sandwich. Nu apucă să muşte din el, căci acesta îi cade pe jos, lovit de aceeaşi minge buclucasă. Enervat, ridică sandwich-ul şi-l aruncă în capul copilului care-şi recupera mingea. Un bărbat de pe altă bancă ţipă ameninţător spre Castravete. Acesta scoate limba la el, iar când bărbatul se ridică de la locul său, pornind spre el, Castravete o zbugheşte spre ieşire.
Soarele continua să-şi facă simţită prezenţa.
Castravete o porneşte spre chioşcul de lângă intrarea în parc. Se adresează vânzătorului:
– Un Cola să văd!
– De care?
– Ce-o fi … doză…
– Poftiţi.
– Mulţumesc.
Castravete se uită la doză. Vânzătorul se uită nedumerit la acesta:
– Vi-l desfac?
– Cum vrei…
– Bine…
Vânzătorul desface doza şi o întinde lui Castravete. Între timp se aşează două persoane la coadă:
– Dacă l-ai desfăcut…trebuie să-l beau!
– Da…costă…
– Buuuun – zise Castravete golindă conţinutul, după care pune doza pe tejghea, plecând.
– Domnu…banii …- zice vănzătorul
– Pentru ce?
– Pentru Cola.
– Care?
– Asta…- arată vânzătorul doza pe care se pregaătea să o arunce.
– Păi, nu-i acolo?
– Cola…din ea…
– Păi…ce-i cu Cola!
– Aţi băut-o!
– Dacă ai desfăcut-o…curgea, nu vroiam să se strice.
– Dar aţi cumpărat…
– Eu? Păi am dat bani?
– Aţi comandat…
– Eu?
– Da.
– Am zis că vreau să văd, nu să iau!
Vânzătorul rămâne perplex, iar clienţii încep să-şi piardă răbdarea. Castravete o porneşte spre centru. Vânzătorul renunţă la discuţie pentru a-şi satisface clienţii de la rând.
Castravete se îndreaptă spre piaţă. Se opreşte la marginea străzii, privind în jur. Îşi consultă ceasul şi oftează. Stă şi priveşte în jur. Vede o tânără care ţinea o îngheţată într-o mână, în timp ce cu cealaltă mână, îşi trăgea fusta scurtă, în jos. Zâmbeşte şi o opreşte:
– Nu vă supăraţi….
– Spuneţi, domnule!
– Cât este ceasul?
– Păi, trei fără….
– Aha…Dar ce dată este azi?
– Suntem în cinci.
– Aha…Dar nu este joi?!
– Nu, este vineri.
– Chiar?
– Da.
– Sigur?
– Categoric.
– De unde stiţi?
– Păi am terminat cursurile pe săptămâna aceasta.
– Aha…Ce cursuri?
– La facultate.
– Înţeleg…Apropo…
– Da….
– De ce tot trageţi fusta în jos? Credeţi că mai creşte?!
Fata îl priveşte perplexă şi nervoasă îi aruncă cu îngheţata în faţă. Castravete se fereşte, iar buclucaşa îngheţată, popoşeste pe sânii unui grăsane. Aceasta se uită urât la fată, în timp ce Castravete dispare din peisaj, lăsând o gâlceavă în urma lui.
Ajuns din nou la intrarea în parc, o bătrână îl acostază:
– Stiţi cât este ceasul?
Castravete îl vede pe Pătrăţel şi se îndreaptă spre acesta, răspunzând între timp şi bătrânei:
– Este cam cât o nucă… prietenul meu are una cât o caisă…