Firul vietii

Ticăitul acului de ceasornic se aude tot mai intens. Băiatul dschide pleoapele şi se uită la ceas. Aprinde veioza privind insistent spre ceasul de la mână. Se gândeşte că mai are ceva timp să doarmă, motiv pentru care stinge veioza şi-şi trage pătura peste cap. Se gândeşte cu bucurie la micuţa lui vacanţă.
Nu apucă să închidă ochii, că se aude alarma de la ceas. Se ridică repede, aprinzând lumina. Îşi priveşte ceasul de la mână şi constată că acesta se oprise, consumându-se probabil bateria.
O porneşte spre baie, pe drum trecând prin faţa bucătăriei, unde mama lui îi pregătea mâncarea pentru drum:
– Te-ai trezit Radu?
– Nu….încă dorm!
– Mănâncă ceva…
Răspunsul lui Radu este doar un mormăit, care însoţeşte închiderea uşii de la baie. Băiatul se priveşte în oglindă:
– Ce figură obosită am…la optsprezece ani…
Se apleacă spre robinet şi se apucă să pună pasta de dinţi pe periuţă.
În timp ce acesta îşi face siesta, în bucătărie îşi face prezenţa şi bărbatul casei:
– Gata, pleacă Radu?
– Da…Bine că este cu George.
– Sunt mari, au optsprezece ani.
– Sunt copii.
– Eh…vremurile s-au schimbat.
– Să fie cuminţi şi să aibă grijă de ei.
– Da…să fie cu…minţi!
Băiatul apare şi el în bucătărie. Mama îl strânge în braţe în timp ce tatăl său în întreabă:
– Unde te întâlneşti cu George?
– La gară.
– Cu ce mergi până acolo?
– Iau un taxi.
– Ţi-ai luat şi haine mai groase, dacă este vânt ? – întreabă şi mama
– Da…da…Nu plec departe …nici mult timp!
– Bine. Vrem să fim siguri că totul va fi bine – dă o replică mai tăioasă, tatăl.
– Pentru puiul nostru – spune mama
– Bine…bine…

Radu îşi ocupă locul în compartiment. Îşi pune bagajul deasupra banchetei dupăc care îşi ia telefonul din rucsac şi-l pune în buzunar. Se răzgândeşte. Apelează ultimul număr memorat. La celălalt capăt al firului se aude o voce somnoroasă:
– Da…Radu… – urmează un căscat
– Salut. Ce faci?
– Ce pot face? Dormeam.
– Scuze…
– Uite, Gina te salută…S-a culcat înapoi!Asta vreau să fac şi eu!
– Da..Acum plec.
– Bine.
– Te rog să nu mă dai de gol că am plecat singur.
– Fără grijă!
– Mulţumesc. Dacă apare ceva sună-mă.
– Bine…Distrează-te…rupe inimile fetelor!
– Da…da…
– Ai tot ceea ce vrei. Nu te agita degeaba. Dacă apare ceva te anunţ.
– Bine…
– Noapte bună…adică drum bun.
– Mulţumesc…Somn uşor.
– Este…este…pa..pa.
– Pa.
După încheierea apelului telefonic, Radu rămâne gânditor. Este fericit că în sfârşit are o vacanţă aşa cum şi-a dorit. Singur, departe de cei cunoscuţi…
Începe să zâmbească. Priveşte în jur şi vede numai figuri morocănoase şi adormite. Era conştient că această călătorie îi va marca într-un fel viaţa:
– Totul are un început. Azi este prima zi din restul vieţii mele!
Spunând acestea, Radu încearcă să se odihnească, pentru a nu pierde timpul cu acest lucru, la mare.

Căldura devine tot mai intensă. Radu intră grăbit în camera de hotel şi deschide uşa de la balcon. Priveşte scurt prin cameră şi porneşte spre baie. Se priveşte în oglindă şi oftează:
– Trebuie să mă bărbieresc. Arăt ca dracu!
Aude sunetul telefonului. O porneşte spre noptieră şi-şi ia mobilul. Răspunde după ce priveşte apelantul:
– Da George!
– Cum este?
– Bine…Cald!
– Eh…ai briza mării.
– Da.
– Auzi, când revii, mergem la pescuit?
– Da…nu ştiu…da….
– Este organizat de fabrica unde a lucrat tata.
– Da…mergem. Vine şi Gina?
– Nu cred…Vedem…Deci te trec pe listă?
– Da. Cât costă…
– Habar n-am …dar vedem…fac eu cumpărăturile până vii.
– Bine George.
– Hai lasă pălăvrăgeala şi du-te la distracţie. Fete…multe…
– Da…Păcat că nu eşti aici!
– Eh…nici o fată nu este ca Gina!
– Da… asta aşa este.
– Gata, închid. Pa.
– Pa…pa…
Apelul se întrerupe. Radu se uită la ceas. Apoi iese pe balcon şi priveşte la persoanele care se plimbau prin faţa hotelului. Stă puţin pe gânduri dar până la urmă ia decizia finală:
– Mă culc…mă bărbieresc…apoi ies la agăţat…în cluburi! Da…da…

Radu reuşeste cu greu să se strecoare printre cei din jur, care se mişcau pe ritmurile melodiei ce se auzea la boxe. Ajunge la bar şi face semn barmanului că doreşte o bere. Acesta nu prea înţelege, dar în momentul când Radu indică cu degetul ceea ce solicită, acesta dă aprobator din cap.
Privirile băiatului sunt atrase de două fete care dansau provocator. Între timp barmanul îi întinde băutura şi-i indică suma de plată. Radu priveşte spre pahar, constatând că barmanul tot nu înţelesese opţiunea lui, motiv pentru care renunţă să mai zică ceva, achitând suma solicitată.
Ia o înghiţitură din conţinutul frumos colorat al paharului şi simte o căldură imensă:
– Pf…ce tare este…
Se strâmbă o secundă, apoi continuă să privească la cele două fete. Una dintre ele, era brunetă, îmbrăcată într-o bluză albă şi o fustă scurtă bej. Începe să se gândească la o metodă de a le aborda. Privind la colega acesteia, o blondă cu păr lung, îmbrăcată într-o rochie înflorată, constată că aceasta îl fixa din priviri.
Îşi scutură capul şi-şi ia paharul decis să se apropie mai mult de bruneta lui. O ia încetişor pe lângă mese şi o mână agitată de dans, îi loveşte braţul, făcând ca paharul să mişte, iar o parte din conţinut să se împrăştie pe jos.Lovit uşor, Radu se trezeşte aterizând lângă blondă, colega brunetei vânate:
– Scuze…
– Nu face nimic – spune blonda.
– Mă scuzaţi…
– Nu-i nimic – răspunde zâmbind şi bruneta.
– Eu sunt Radu…
– Eu Mia, iar es este verişoara mea, Elvira.
Radu este fericit că a aflat numele brunetei dorite:
– Elvira este nume frumos…
– Mulţumesc.
– Şi Mia…de la ce vine?
– De la Mia!
– Da…da…
– Stai la noi la masă…
– Da…da…dacă mă primiţi!
– Este o ţară liberă – spune bruneta Elvira.
– Da…aşa este…
– Mie îmi plac bărbaţii ce beau tărie, nu bere ca oricine… – spune Mia privind la paharul lui Radu
– Da…da…
– Nu dansezi ? – întreabă Mia
– Ba da…
Începe să se audă un blues, motiv pentru care Radu trebuie să aleagă o parteneră. Ar fi preferat pe Elvira dar Mia îl privea insistentă. Era conştient, că prin Mia, putea ajunge mai uşor la Elvira.
Mia îl ia de mână şi se deplasează pe ring. Ea se cuibăreşte în braţele lui, dansând senzual. Radu însă priveşte intens, spre Elvira, care se aşează la masă, refuzând invitaţia la dans, a unui bărbat, spre bucuria lui Radu.
Melodia se termină iar Radu mulţumeşte frumoasei Mia, pornind cu ea spre masa lor. Începe un nou blues. Repede, Radu o invită pe Elvira, care acceptă cu plăcere.
Muzica începe să se audă tot mai tare, la fel ca şi durerea de cap care începe să-l enerveze pe Radu.

Radu stă pe plajă şi priveşte în jur. Vede până la urmă fetele, alergând spre ele.
– Am ajuns şi eu!
– Bine ai venit!
– Te aşteptam – zâmbeşte Mia.
– Toată viaţa este o aşteptare – spune Elvira.
– Filozofică Elvira … – spune Radu.
– Da…Viaţa noastră este ca un fir de aţă. Uite pun firul pe pătură. Este drept. Apoi cum bate vântul, ca şi omul , se schimbă. Dacă tragi de ea, mai tare…se rupe şi gata viaţa! Nu este folozofie, este realitate. Fiecare are propria aţă, dar depinde cum se foloseşte de instrumentele din viaţă!
– Da…Da…Viaţa trebuie trăită la maxim!
– Depinde şi cum – spune Mia
– Să facem baie că este caldă apa – spune Elvira schimbând subiectul discuţiei.
– Noi am fost, adevărat pe rând. Du-te şi tu!
– Singur – întreabă Radu în timp ce se dezbracă, pregătindu-se de plajă ?
– Păi cineva trebuie să rămână de pază la haine.
– Da…aşa este…
– Păi du-te cu Elvira, apoi vine ea şi merg eu. Noi am mai fost, aşa echilibrăm scorul pentru intrat în apă.
– Da…da…
– Da.. – spune şi Elvira care se ridică de pe pătură, pornind urmată de Radu spre mare.
Mia îi priveşte sounând:
– Două zile…atât… Răducule, până ajungi în patul meu…

Radu se agita. Se plimba între hotelul unde locuiau fetele şi zona parcării, în mod continuu. Indiferent în ce direcţia se plimba, privirea era aţintită spre ieşirea din hotel.
Nervozitatea pune presiune pe Radu. Acesta îşi aprinde repede o ţigară şi trage cu putere. Simte că se îneacă şi începe să tusească. Încep să-i apară două lacrimi pe colţul ochilor. Se şterge repede cu batista, pe care apoi o scapă pe jos, în faţa lui. O ridică, o scutură de praf şi o pune în buzunarul din dreapta pantalonilor săi, scurţi.
Priveşte cu năduf spre ţigară:
– Dacă Mia poate…pot şi eu!
Mai trage un fum şi totul pare în regulă. Văzând că nu mai întâmpină probleme, continuă să savureze ţigara. Deodată o vede pe Mia părăsind hotelul. Se ascunde în spatele unei maşini, privind-o cum se îndepărtează. Se ridică şi o porneşte rapid spre hotel. Trece de recepţie, urcând la etajul unu. Se opreşte în faţa unei uşi şi bate încetişor:
– Da!
– Eu sunt…
– Hai că este deschis!
Radu intră, apropiindu-se temător de Elvira. Aceasta simte o presiune, deşi ştia ce va urma….

Mia iese din mare. Priveşte spre verişoara ei şi o vede sărutându-se cu Radu. Simte că o apucă nervii. Când se apropie de ei, cei doi se îndepărtează unul de celălalt. Mia se apleacă peste pătură şi-şi ia pachetul de ţigări. Îşi aprinde cu mâini tremurânde, aruncând bricheta pe pătură:
– Radu, nu fumezi?
– Ba da…dar aşa mai rar.
– Ştii, ceea ce este rar, poate fi boală lungă…
– Da…se poate.
– Trebuie să iei atitudine de la început în orice.
– Da…
– Eu am trezeci şi doi de ani şi ştiu multe.
– Normal.
– Nu ca voi…abia aveţi optsprezece ani…tu…Elvira…
– Suntem mici şi nerăbdători.
– Uneori răbdarea este un adevărat medicament.
– Da…Da…Mia.
– Diseară trebuie să plec până colegii mei…
– Bine. Atunci nu ieşim la club.
– Ba da…Dar vreau să vii cu mine să mă ajuţi. Trebuie să aduc ceva cu maşina.
– Bine…
– Vin şi eu – spune Elvira.
– Nu. Rămâi să te ocupi de cele vorbite ieri.
– A…da…
– Ne vedem în club.
– Bine – acceptă Elvia.
– Da… – spune şi Radu.
Mia zâmbeşte, făcându-şi anumite planuri.

Radu începe să simtă că este obosit. Priveşte pe drum , apoi la şofer. Mia este atentă , conducând cu grijă. Radu o abordează:
– Mai avem mult?
– Nu…Acum ajungem.
– Bine. Ce trebuie să aducem?
– Nişte bagaje.
– Am priceput. Ale cui?
– Ale unei colege.
– Vine şi ea?
– Eh! Vrei tot mai multe fete…
– A…nu…întrebam doar.
– Nu ajunge Elvira…şi eu?
– Da…este bine…
– Normal – Mia înghite în sec. Apropo, ştiai că Elvira suferă!
– De ce?
– A părăsit-o un tip.
– Da?
– Da…a fost cu ea apoi a înşelat-o şi zup a tăiat-o.
– Nu ştiam…
– Eh… o să-şi spună ea odată. Se va răzbuna pe bărbaţi.
– Cum aşa!
– Eh…Am ajuns. Eu cobor. Aşteaptă-mă aici.
– Bine.
Mia opreşte în parcare şi lasă cheile în contact, oprind motorul. Se dă jos din maşină, intrând în hotelul din spatele parcării. Radu începe să se gândească la sensul cuvintelor spuse de Mia. Deodată îi sună telefonul. Răspunde:
– Salut!
– Salut!
– Ce faci?
– Bine…
– Ceva fete?
– Da..o să-ţi poveştesc la pescuit.
– Bine. Şi eu am veşti importante.
– Da?
– Da.
– Ce veşti?
– Vorbim la pescuit. Te salutăm toţi…
– Bine. Şi eu…
– Pa.
– Pa.
Radu închide telefonul şi-l pune în buzunar. Între timp apare Mia. Urcă la volan şi porneşte maşina, întorcând-o. Începe să ruleze încet pe drumul de întoarcere.
– Ce s-a întâmplat?
– Au plecat.
– N-au zis nimic?
– Nu…Sunt terminată. Opresc aici şi mă întind un pic pe banchetă.
– Bine…
– Sau…Hai cu mine pe plajă.
Mia opreşte maşina pe marginea drumului spre plajă. Coboară urmată de Radu. Încuie maşina şi o porneşte spre mare. Radu priveşte stelele de pe cer. Vede cum una dintre ele cade în mare şi vrea să-i zică Miei, care deja era întinsă pe un prosop, pe plajă. Ea îi face semn să stea lângă ea.
Radu se aşează lângă femeie, care îl strânge în braţe, ca pentru somn. Radu simte că-l apucă şi pe el somnul, însă ceve neprevăzut se întâmplă….

Mia strânge pătura.Radu se ridică ruşinat.
– A fost bine…
– Da, Radu.
– Eşti supărată?
– Nu. De ce?
– Nu ştiu.
– Păi nu. Doar suntem în vacanţă. Am venit pentru aventuri pasagere.
– Ei, nu chiar.
– Pentru mine ai fost o aventură de o noapte…de o oră!
– Păi ştii eu…
– Ce anume?
– Cu Elvira…
– A..ştiu…eşti aventura ei de o vară.
– Nu…ne iubim!
– Da? Atunci de ce nu a vrut să vină cu noi?
– Păi…aveaţi ceva…
– Nu…Categoric. Crezi că acum nu este cu altul la club?
Radu simte că se enervează. Îşi aprinde o ţigară dar apoi o stinge, pornind după Mia, în maşină. Ea porneşte spre hotel, în timp ce muzica începe să se audă tot mai tare.
În scurt timp ajung în faţa clubului, de lângă hotelul fetelor. Radu aleargă spre intrare şi o caută din priviri pe Elvira. Trece de omul de la pază care-l priveşte insistent, observând un comportament ciudat. O vede dansând şi discutând cu un bărbat. Se enervează şi-şi aprinde o ţigară. Cei doi par intimi, moment în care, Radu se întoarce brusc şi iese, lovind din greşeală un barman ce scapă o înjurătură precum şi băuturile de pe tavă.
Mia zâmbeşte satisfăcută, urmărindu-l din depărtare, după care se apropie de Elvira. Bărbatul ce dansa cu Elvira, se apropie de ea sărutând-o, în timp ce Elvira îl caută din priviri pe Radu

Soarele îşi trimite razele arzătoare asupra celor aflaţi pe marginea râului. Gina pregăteşte mâncarea, în timp ce George goleşte sticla de vin, fără a se preocupa de paharele de plastic, din faţa lui:
– Ce bun este!
– Mai puţin…
– Da…Gina. Radu nu bea, tu nu…trebuie să beau pentru patru.
– Care patru ? – întreabă Radu.
– Eh…surpriza. Gina este gravidă.
– Chiar!
– Da… – spune fericit George şi o strânge în braţe pe Gina.
– Bravo…dar cu şcoala….
– Ea a terminat. Eu la anul…deci…
– Da…
– Tu…cum a fost la mare ?
– Eh…O aventura de vară.
– Fete?
– Deh…
– Hai în apă. Vorbim după aia.
– Nu este rece?
– Nu…tata făcea baie aici…Până a murit de inimă…când aveam doi ani…
– Nu s-a înecat?
– Ba da…Dar avusese probleme cu inima…Hai…
– Nu acum…
– Bine.
George se ridică în picioare alergând şi aruncându-se în apă. Gina pregătea mâncarea iar Radu se gândea la iubirea vieţii lui. Gândurile îi sunt întrerupte de agitaţia care se produce lângă apă.
– O fi prins cineva ceva?
– Ah…S-a prins un om…Repede..Moare
Radu se ridică în picioare şi o vede pe Gina care leşină. O prinde şi începe să-i acorde primul ajutor. Fata îşi revine şi-l trage pe Radu după ea, spre râu. Ajunşi la locul unde lumea era adunată, văd corpul neînsufleţit, care este acoperit cu o pătura, a lui George.
Gina se sprijină de Radu care o prinde strâns în braţe.

Bărbatul se aşează obosit la masă. Soţia apare din sufragerie şi-i pune mâncarea.
Bărbatul mestecă intens şi oftează. Soţia zâmbeşte:
– La ce te gândeşti.
– La fiul tău, Ionel.
– Eh…parcă ieri se născuse şi acum are optsrezece ani.
– Da…Când vine de la mare?
– Azi.
– Mda. Trebuie să mergem şi noi…
– Da..da. Sunt curioasă cum arată prietena lui.
– Eh..este doar o aventură de o vară.
– Crezi tu…Acolo se înfiripă adevăratele iubiri.
– Da?
– Da. O să vină cu părinţii fetei. Şi ea este singură la părinţi.
– Chiar?
– Da…Are tot optsprezece ani.
– Da…da…Dar să termine şcoala Gina!
– Da…Păcat că tu nu ai vrut Radu să termini şcoala…
– M-am îndrăgostit de tine. Erai prietena mea…chiar când erai cu George…Dumnezeu să-l odihnească.
– Da…Dumnezeu să-l odihnească. Părinţii tăi s-au opus.
– Da..
– Te rog, să nu te opui lui Ionel.
– Dar să termine şcoala. Să fie demn de tatăl său…George, cel mai bun prieten al meu.
– Da…Dar tu ai fost tatăl lui…
– Mda…
– Pregăteşte-te, că imediat ajunge Ionel cu viitorii… socri…
– Da…Da… – mormăie Radu pornind spre baie pentru a se pregăti de vizită.

Gina aşteaptă pe scările de la gară să apară călătorii. Este emoţionată şi-l ţine strâns de mână pe Radu. Aceste poartă un costum impecabil cu o cravată mov, asortată la cămaşa albă.
Călătorii încep să apară , unul câte unul, grăbiţi, în grupuri mai mici sau mai mari. Radu îşi aduce aminte, de copilăria lui. Când el pleca în vacanţă, la întoarcere era aşteptat de bunica lui care-l răsfăţa. Apoi continuă firul amintirilor, ajungând inevitabil la unica lui vacanţă, singur departe de familie. Simte o lacrimă pe colţul ochiului stâng.
Deodată simte o stare de tristeţe. Mereu se gândise ce destin ar fi avut dacă nu pleca cu câteva zile înainte de termen de la mare. Dacă cele două verişoare nu-i erau destinate lui, mai ales una dintre ele , frumoasa Elvira, ar fi putut găsi iubirea vieţii…
– Prima iubire nu se uită…. suspină Radu.
– Ai zis ceva?
– Nu Gina…gândeam cu voce tare.
Gina se uită şi ea la el zâmbind. Era conştientă că Radu o iubea. El renunţase la viitorul său care era unul cu perspective, pentru ea. O ajutase să crească copilul şi nu regretase niciodată trecutul. Îşi pierduse părinţii pentru un timp , căci s-au certat cu el deoarece refuzase să termine liceul, motiv pentru care nu mai putea lucra la firma unde lucrase tatăl său. După un timp părinţii l-au înţeles şi s-au comportat cu ei, ca o familie fericită. Totul pâna au avut acel tragic accident cu maşina. Gina simţea că o cuprinde fericirea, atât pentru că era cu Radu, cât şi pentru faptul că fiul ei crescuse, fiind gata să-şi ia zborul din sânul familie.
Liniştea începe să se lase peste zona unde cei doi aşteptau apariţia copilului. Se auzea în depărtare glasul unei femei care anunţa plecarea unui tren.
Radu îşi priveşte ceasul şi se gândeşte că mai are puţin şi va fi o nouă zi. Gina tresare şi-l strânge de mână. El priveşte spre soţie, după care îşi îndreaptă privirea spre direcţia unde se uita şi ea.
Ionel alerga spre ei, ţinând de mâini o fată gingaşă care-i provocă nişte sentimente ciudate lui Radu. I se părea un chip mult prea cunoscut şi nu-şi dădea seama de unde.
Gina se pregăteşte să întâmpine tinerii, în timp ce, la vreo treizeci de paşi, în spatele acestora, apare un cuplu. Bărbatul trage un troller, ţinând de braţ pe soţia lui.
Radu aruncă o privire spre viitorii noi intraţi în familia lor şi rămâne pironit. Acelaşi lucru se poate spune şi despre femeia care păşea spre ei, la braţul soţului. Femeia simte că rămâne fără aer, dar încearcă să evite să sciţeze vreun gest.
Radu rămâne buimac:
– Nici nu ştii cum trecutul revine…Elvira….
Gina nu aude cele spuse de soţul ei, fiind ocupată să-l îmbrăţiseze pe Ionel. Acesta o prezintă pe fată:
– Mamă, tată…ea este Rădica….nume ciudat dar drag mie.
– Mi l-a pus după tata… – spune fericită fata.
Radu îşi dă seama că nu mai are nici o sanşă în lupta cu trecutul…

Această povestire a fost publicată în antologia „Priveşte visând, iubito…”, Editura Editgraph, 2014