DESTINE (NE)PREVĂZUTE

„DESTINE (NE)PREVĂZUTE” , Cluc Lucrian. – Bucureşti: ART CREATIV,
2019, ISBN 978-606-8852-80-5

Editorial Director Art Creatv: Daniela Toma
Junio Editor: Iulia Toma
Prelucrare copertă, grafician: Lucian Toma Hirth
Coperta 4: Nicoleta Cristea

Destine (ne)prevăzute – Cluc Lucian

SEMNAL DE CARTE ART CREATIV
DESTINE (NE)PREVĂZUTE, autor, CLUC LUCRIAN, proză scurtă
bucuria de a scrie cu aripi albe despre adevăr
este momentul să vorbim despre proza care îşi consolidează stâlpii de rezistenţă prin descrierea cu acurateţe a unor întâmplări reale în care se poate regăsi cu uşurinţă oricine
centrul de interes se mută pe iubirea adevărată, pe noroc, pe destin, pe moralitate; toate acestea devin stări de spirit care se aşază ca într-un joc de puzzle, fiecare la locul potrivit, datorită abilităţii autorului şi a lucidităţii acestuia, ca în pasajul următor:
„Preotul se apropie de patul bolnavei şi începe să spună rugăciunile.
Gia îşi roteşte ochii, zâmbind:
-Este toată familia la acest Crăciun! după care îşi dă ultima suflare.
Soţul Giei stă lângă colţ plângând, înconjurat de toţi copiii săi. Alături de ei sunt soţul şi soţiile celor din jurul său.
Mircea se gândea cu regret la momentele când nu-şi dorise să vină la petrecerea familială de Crăciun…”
în volumul Destine (ne)prevăzute mesajele de natură socială sunt clare, ele se continuă dintr-o povestire în alta, iar cititorul nu trebuie decât să le pătrundă înţelesul şi să mediteze cu atenţie la problemele existenţiale, la diferitele moduri de rezolvare, poate chiar şi la nevoia de a evada uneori din cotidian, într-un spaţiu creat de imaginaţie pentru a se simţi şi mai confortabil
acel ochi atent al minţii surprinde, fără doar şi poate, ipostaze ale realităţii şi firele cu ajutorul cărora să se lege de ea, tocmai din această permanentă nevoie de a-i fi mai bine sau mai uşor să se acomodeze, să evite o pierdere irecuperabilă
trebuie remarcată exprimarea naturală, autorul nefolosind niciun fel de artificii, logica şi esenţa cuvintelor sale sunt cele care întregesc sensibilitatea şi bunul gust, acestea menţinându-se de la începutul şi până la sfârşitul volumului
prin folosirea dialogului ca mod de exprimare, autorul îşi conturează personajele cu un fel de bucurie de a scrie simplu şi cu înţelepciune despre adevăr, despre prezenţa lui Dumnezeu, despre puterea cuvântului de a salva suflete
am sentimentul că din această poziţie, prozatorului Cluc Lucrian succesul îi vine în întâmpinare pentru a-i confirma valoarea cuvântului, a lucrurilor pe care nu le poţi lăsa în urmă, fără ca ele să nu vorbească despre un fundament solid ce va trece testul timpului, fără îndoială…
mă opresc la câteva pasaje care se pot constitui într-un argument pentru ceea ce am afirmat mai sus:
„-Da, o cumpărăsem înainte de căsătorie. Urma să o poarte în vacanţa noastră la Paris sau la botezul copilului nostru. Căutam o ocazie specială. Nu a fost să fie. Mi-a zis să ofer rochia ei preferată şi nepurtată unei fete care să-i semene. Te-am ales pe tine, pentru că voi îmi aduceţi aminte de noi, de tinereţe. Să ştii că nu banii sau funcţiile aduc fericire. Voi înşivă sunteţi fericirea”.
„-Nevinovat nu era.
-Aha!
-Dacă eram bun, îl lăsam să fie închis.
-Oricum îl apăra cineva.
-Da, dar dormeam eu liniştit.
-Poate s-a cuminţit.
-Nu.
-Ştii sigur?
-A două zi a violat şi ucis o altă persoană.
O fetiţă!
-A vrut să-l apăr din nou, am refuzat.
-Este bine.
-Da, dar dacă nu-l salvam de prima acuzaţie, acum fetiţa mai trăia!
-Ştii, uneori soarta decide!”
„Judecătorul se ridică în picioare declarând:
-Inculpat Lică, te găsesc vinovat de crimă cu premeditare.
Te condamn la 25 de ani de închisoare cu executare…
Lică se simţi pierdut. Sulică rămăsese fără aer. Nana privea cu ochii în lacrimi prin sală. Undeva, mai spre colţ, o femeie spunea încet:
-S-a făcut dreptate… acum nu mai este victima de vină, fiecare are ceea ce merită…”
„-Ce vrei, măi? îl repezi Minea pe bărbos.
-Nişte pâine…
-N-am…
-Din puţinul pe care-l aveţi…
-N-am, du-te şi munceşte! îl repezi Minea, urcând nervos în maşină, alături de Maria.
Bătrânul îşi făcu semnul crucii pornind agale spre marginea satului”.
prin urmare, avem destule argumente pentru a afirma că putem spori, putem completa şi cu acest volum frumuseţea vieţii şi a cuvântului, pierzându-ne în ea, când copii, când oameni mari, dar întotdeauna fascinaţi de rezonanţa ei, de intimitatea perfectă cu aceasta…
un început de spectacol fascinant al vieţii …

Daniela Toma
coperta IV, Nicoleta Cristea
grafica, Lucian Toma Hirth