Aventurile lui Pătrăţel

       Pătrăţel se trezeşte. Se uită în cameră şi simte că îi este sete. Sare din pat pornind spre bucătărie. Constată că sora lui doarme, fiind întuneric în camera ei. Intră pe întuneric în bucătărie. Se îndreaptă spre cana de apă, moment în care simte că i se învârte capul. Ameţeşte. Se prinde repede de perete, ceas, raft dar degeaba. Pătrăţel aterizează pe jos, împreună cu ceasul care se rostogoleşte sub masă.

        După câteva minute, Maimuţel aprinde lumina în camera ei. O porneşte spre baie dar vede deschisă uşa camerei lui Pătrăţel. Mirată o porneşte spre bucătărie. Până să aprindă lumina, se împiedică şi cade peste Pătrăţel, care tresare speriat.

……………………………………………………………………………………..

        După dezastrul din noaptea trecută, făcut în bucătărie după căzătură, Maimuţel se apucă să facă curat. Începe să şteargă praful. Pătrăţel porneşte spre beci. Îşi ia sticlele goale de apă minerală şi le numără. Face rapid un calcul şi pune o treime din ele în plasă. Urcă scările spre ieşire. Salută pe bătrâna de pe bancă şi porneşte prin interiorul unui magazin, pe lângă cele patru vânzătoare vorbăreţe. Apoi pornește spre piaţă. Intră în aprozar , îşi ia apa minerală, lasă sticlele goale, îşi alege o ciocolată şi porneşte spre casă. Caseriţa face totalul iar Pătrăţel plăteşte. Apoi iese prin piaţă, în spatele blocului, coborând în beci.

        Ia sticlele pline, pe care le pune pe raft, iar în locul lor, în plasă, pune altele goale. Iese prin faţa blocului salutând vecina, trece prin interiorul magazinului pe lângă cele patru vânzătoare, ajungând în piaţă, la aprozar. Îşi ia apa minerală, ciocolata, lăsând suma fixă la caseriţă. Iese prin piaţă, ajungând din nou în spatele blocului. Coboară în beci şi repetă operaţiunile cu sticlele. Pune ciocolata în raft, peste cea cumpărată anterior. Priveşte mirat telefonul care nu sunase deloc…. Formează numărul surorii Maimuţel dar telefonul este ocupat:

–          Iar vorbeşte!

        Pătrăţel ia restul de sticle goale, le pune în plasă şi o porneşte din nou spre ieşire. Trecând pe lângă vecina care stătea pe bancă, o vede cum îşi scuipă în sân, făcându-şi cruce. Apoi intră agale, prin magazin pornind spre piaţă. O vânzătoare le întreabă pe celelalte:

–          Omul acela nu a mai trecut pe aici?

–          Cred că da… doar nu vedem în reluare.

–          Eu nu l-am mai văzut – spune una dintre ele, întorcând privirea spre Pătrăţel, care se afla în capătul magazinului.

–          Oare am halucinaţie? Am febră…

       Pătrăţel îşi continuă drumul. Ajuns la aprozar, îşi ia sticlele cu apă, lăsându-le pe cele goale în locul lor, agaţă o ciocolată de pe raft şi ajunge la caseriţă. Această îl priveşte cu ochii cât cepele. Pătrăţel îi lasă suma exactă, ieşind, în timp ce această râmâne perplexă. Pătrăţel trece prin piaţă, ajungând în spatele blocului, unde vecinul, tocmai închidea cu lacăt, uşa.

       Ajuns în beci, aranjează sticlele pe raft, îşi strânge plasa şi-şi sună sora. Telefonul tot ocupat… Oftează, pornind spre apartament. Ajuns în faţa uşii, deschide , intrând şi asezându-se în faţa Maimuţelei care dădea cu aspiratorul. Aceasta opreşte aparatul privindu-l:

–          Ce ai păţit!

–          Cu cine tot vorbeşti la telefon?

–          Cu nimeni.

–          De câte ori te-am sunat era ocupat.

–          Poate n-ai format bine.

–          Ei…da…Uite.

       Pătrăţel apelează din nou numărul ei, activând difuzorul. Se aude ton de ocupat. Maimuţel, mirată, revine cu telefonul ei. Apelează şi ea pe Pătrăţel şi…ocupat. Fiecare îşi priveşte smartphon-ul, apoi Pătrăţel face schimb de telefoane. Sună pe Maimuţel, iar telefonul din mâna ei, se face auzit. Oftează amândoi, îşi lasă telefoanele pe masa din bucătărie, apoi pleacă fiecare în treaba lui.

         Maimuţel ajunge în faţa uşii de la intrare cu curăţenia. Pătrăţel apare lângă ea. Îi face semn să-l lase pe el. Maimuţel, mirată, se retrage în spatele lui. Pătrăţel deschide uşa de la intrare şi începe să aspire preşul. Vecina de alături , deschide uşa, priveşte zâmbind:

–          Ce vecin harnic am….

–          Da..da…

        Pătrăţel termină de curăţat preşul, închide uşa, oferind apoi aspiratorul surorii lui, făcându-I semn să continue treaba. El se retrage în camera ei, unde era deja curat, pornind televizorul.

………………………………………………………………

          Maimuţel termină curăţenia. Pătrăţel iese din cameră şi merge pe balcon. Maimuţel scutură hainele de praf şi apoi le pune în dulap. Vede uşa de balcon deschisă şi o încuie, ieşind după ce strigă în direcţia propriei camere:

–          Mă duc până la Gogoşar, Pătrăţel.

         Pătrăţel nu aude nimic. Îşi pune ciocolăţile cumpărate în cămara şi vrea să intre în apartament. Uşa este încuiată. O împinge. Bate în uşă. Nimic. Ţipă…dar nu se aude nimic prin termopan. Îşi caută telefonul în buzunar, dar nu-l găseşte. Vede prin geam, două telefoane, identice, pe masă…. Iar bate în uşa…degeaba. Oftează. Priveşte pe balcon, strigând. Nu-l aude nimeni. Vecina din faţa blocului îl vede şi-I face semn să stea liniştit.

         Bătrâna se ridică de pe bancă şi-i arată un pulover pe care-l tricota. Pătrăţel strigă la ea să meargă la Gogoşar. Bătrâna îi face semn că nu aude. Îi mai arată o dată, puloverul, iar Pătrăţel, consolat îi dă un like cu degetul. Bătrâna fericită, îşi reocupă locul pe bancă continuându-şi treaba. Pătrăţel începe să mănânce ciocolata.

           Maimuţel îşi termină ceaiul. Gogoşar i se adresează:

–          Ce o fi cu Pătrăţel de nu a venit?

–          E ciudat azi. A căzut azi noapte şi are un cucui.

–          Un cui? – întreabă Gogonel ce apare şi-şi pune cheile pe masă, după care le ia şi le pune în buzunar.

–          Cucui.

–          Aha. Eu merg la un amic. Ne vedem diseară.

–          Bine. Şi eu plec la cumpărături – spune Gogoşar.

–          Ne vedem…

        Gogonel îşi ia cheile de pe masă, dispărând. Gogoşar merge în sufragerie de unde revine cu bluză de culoare turcoaz:

–          Îţi place?

–          Super, Gogoşar. Ieri mi-am cumpărat şi eu o fustă. O să-ţi arăt ce faină este!

–          Mă duc să mai văd dacă găsesc una de altă culoare, îmi place modelul.

–          Da…da…Eu merg la cofetărie să mă întâlnesc cu o prietenă.

–          Bine. Atunci plec şi eu acum. Ne vedem diseară.

–          Da…

           Pătrăţel le vede prea târziu pe Gogoşar şi Maimuţel în fața blocului, pentru ca ele să-i audă ţipetele. Oftează din nou şi-şi ia încă o ciocolată. Era ultima din cele trei pe care abia le cumpărase.

           Maimuţel ajunge la cofetărie. O fată se apropie de ea:

–          Te-am tot sunat să…

–          Auăleo…Am lăsat telefonul acasă. Oricum nu mă caută altcineva. Povesteşte-mi de tine, te-ai măritat…ce ai mai făcut de la terminarea liceului?

–          Multe am de povestit….

        Se lasă seara. Maimuţel ajunge acasă. Intră în bloc şi-şi caută cheile. Nu le găseşte.

–          Nici chei…nici telefon…

       Ajunsă în faţa uşii, sună. Nu se aude nici măcar o mişcare. O porneşte spre Gogoşar.Intră la ea, privind în jur:

–          Pătrăţel…

–          Nu l-am văzut azi.

–          Nu am lăsat cheile aici?

–          Nu le-am văzut. Să le căutăm. Dar unde umblă Pătrăţel?

–          Nu ştiu – oftează Maimuţel.

          Cele două fete caută de zor, nişte chei ce au dispărut ca prin farmec.

–          Poate le-a luat Gogonel.

–          Da..Să-l sun…dar nu am telefon.

–          Sun eu, spune Gogoşar.

          După ce formează numărul, cele două fete aşteaptă răbdătoare ca vocea de la celălalt capăt al firului să se facă auzită. Dar nu este aşa.

–          Să bem o cafea?

–          Da…Gogoşar…bărbaţii ăstia …dispar…

           Peste încă zece minute, Gogoşar îl apelează iar pe Gogonel. În final, acesta răspunde:

–          Acum vin. Nu aveţi răbdare? Acum intru în bloc.

       După câteva minute, Gogonel apare vesel lângă ele. Maimuţel îl priveşte şi Gogoşar îl ia la rost:

–          Ai luat cumva cheile altcuiva de aici?

–          Eu? Nu…de ce…

      Gogonel se scotoceşte în buzunar şi-şi scoate cheile:

–          Sunt ale mele.

–          Altele nu ai? – întreabă Maimuţel.

–          Nu cred.. mă caut.. nu.. ba da..

      Gogonel mai scoate şi din celălalt buzunar un set de chei, pe care Maimuţel le recunoaşte:

–          Of!

–          Din greşeală…Trebuia să mă suni!

–          Nu am avut telefonul…Te-a sunat Gogoşar.

–          Da?…da…nu am auzit.

–          Mă duc să-mi recuperez telefonul, de acasă, poate sună Pătrăţel – zice Maimuţel, pornind spre ieşire.

–          Vin şi eu, să văd fusta care ai luat-o ieri, spune Gogoşar

–          Şi eu? – întreabă Gogonel

–          Hai şi tu.

      Cei trei o pornesc spre apartamentul lui Pătrăţel. Maimuţel descuie uşa şi pătrunde în bucătărie, urmată de vecinii ei. Vede ambele telefoane pe masă, precum şi lumina de pe balcon aprinsă.

–          Văd că nu faci economie – constată Gogonel

–          Ciudat! – remarcă Maimuţel care deschide uşă ca să iasă, moment în care-l vede pe Pătrăţel, care sare fericit în picioare, dintre cartoane şi hârtii de ciocolată, îmbrăţisându-i pe toţi:

–          Ce mă bucur că vă văd!

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Patratel si Gogosar și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s