Cavalerul rătăcit

Cavalerul privește în zare, spre mare, de pe muntele unde s-a retras în urma propriilor supărări și frustrări. A fost părăsit de către prietenii săi, care odată ajunși la putere, l-au sabotat pentru a-și pierde sprijinul regal. Suspină. Aude un zgomot în spatele său, iar instantaneu pune mâna pe locașul sabiei. Apare un cățel urmat de un pitic.

– Ai greșit drumul…

– Nu cavalere, tu m-ai ajutat, iar eu îți voi fi mereu alături.

Cavalerul zâmbește trist și-l îmbrățișează pe omuleț. Cățelul se plimbă printre ei, făcând tumbe.

– Eu nu mai am putere… – zise cavalerul.

– Puterea dispare, dar istețimea minții rămâne.

– Da… deștept și nedreptățit!

În acel moment se aud strigăte. Cavalerul privește spre mare, văzând cum Regina este răpită de pirații care o urcă în nava lor, fugind în larg.. Armata Reginei pornește grăbită pe urmele acestora. Nava regală a fost distrusă iar bărcile sunt impinse de vânt spre mal, astfel că aceștia asistă neputincioși la răpire.

Cavalerul privește uimit cum nava piraților se îndepărtează nestingherită. O pornește grăbit spre  poalele muntelui, pe partea opusă desfășurării acțiunii anterioare. Ajuns acolo urcă pe propria lui navă cu pânze, urmat de pitic și de cățel. Îndreaptă nava în direcția vântului, care o pune în mișcare.

Nava ocolește insula și ajungând în larg, pe înserate, se îndreaptă spre corabia piraților. Piticul pune o vâșlă în apă, spre direcțua curenșilor marini, pentru a direcționa nava spre ținta dorită, lovindu-se nesesizabil de acesta.

Cavalerul înoată în jurul navei inamice, găsind locul pe unde să urce. Ajuns  pe punte se îndreaptă spre piratul care tocmai golea o sticlă cu băutură. Acela își pierde cunoștința  înainte de a savura lichidul. Cavalerul aude pași și se întoarce, dar renunță la atac. În spate lui se afla piticul.  Cățelul trage încet de frânghia aflată în zonă, încercuind pirații care stăteau rezemați de stâlp, adormiți de alcoolul proaspăt consumat.

Cavalerul începe să facă ordine și curățenie, pe punte, în cabina și apoi o eliberează pe Regina care suspina speriată.

În acest fel, Cavalerul a ajuns regele propriei Regine și a reușit să impună respect, înțelegere și prietenie în cadrul propriei comunități.

Cavalerul își stabilește un program zilnic de relaxare și de retrăire a propriilor aventuri, făcând călătorii alături de prieteni, în nava cu pânze, pentru a-şi reaminti momentele grele şi de cumpănă din viaţă.

Filozofia susţine că omul este ca o „trestie în bătaia vântului, care se îndoaie dar nu se rupe”, fiind puternic în prezenţa vântului, care-l şi susţine în vâltoarea vieţii.

Povestire publicată în antologia: Dor de Eminescu, Editura Inspirescu, 2021

Acest articol a fost publicat în Creatii publicate, Proza publicata și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s