Doar un EL și o EA

Undeva, departe în zare,

Printre munți, pe o cărare

Unde Soarele își trimite călduroasele-i raze

Încălzind poteca plină de frunze.

Un bărbat privește pierdut

Pe calea pe care o are de străbătut

Fiind cuprins de o sclipire

Care vine dinspre copac, cu o ciripire

În pădurea de prin jur

Un râu cu al ei murmur

Provoacă un cutremur

Iar în inimă-i răsare, un mugur.

O fată-i la cules de frăguțe

Cu al ei păr care se împletește

De al copacilor crenguțe

Iar frumusețea ei, pe bărbat îl cucerește.

Luna apare și suspină,

Un el și ea se adună,

Pornind pe drumul cu lumină

Către mama ei blajină..

Poezie publicată în antologia: Dor de Eminescu, Editura Inspirescu 2021

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Creatii publicate, Poezii publicate și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s