LA GRĂTAR CU URSUL

Gogoșar se deplasează din bucătărie spre sufragerie, oprindu-se la ușa de la intrarea în apartament, pe care o descuie în așteptarea vizitatorilor zilnici, a vecinilor ei. De fiecare dată, primul care ajunge este Gogonel urmat apoi de vecinica Maimuțel, al cărei frate, Pătrățel încheie de obicei seria obișnuită de musafiri. Se uită mirată la ceas…

În acest timp, Pătrățel iese încetişor din apartamentul său, pentru a nu o trezi pe Maimuțel și merge la Gogonel. Acesta îi deschide încet ușa, mirat iar Pătrățel îi şopteşte:

– Merg la prietenul meu cu care am fost la nuntă!

– Du-te liniștit.

– Pst… Să nu știe fetele… Poate ne urmăresc… – zice Pătrățel privind cu teamă în jur, moment în care se aude ușa apartamentului său, deschisă probabil de Maimuțel.

– Dar de ce mergi? – întreabă Gogonel

– Să iau niște poze și să degustăm o țuică…

– Țuica este ca cea de la nuntă?

– Da. Am băut aproape o jumătate de sticlă și nu am avut nimic… Vii?

– Nu… Nu… – gândește Gogonel.

– Bine. Am plecat. Nu spui la nimeni, nimic!

– Bine.

Pătrățel iese în fugă, pornind pe scări în jos. După câteva minute, Gogonel urcă la vecina Gogoşar. Acolo se afla deja Maimuțel care-l și interpelează:

– Credeam că vii cu Pătrățel!

– A, nu. El merge după poze și la o pălincă – spune Gogonel…

Pătrățel ajunge la scara blocului și verifică lista de la interfon. Sună la un număr. Răspunde un bărbat:

– Da…

– Piftie?

– Nu, mulțumesc. Nu-mi face bine.

– Scuzați… dar caut pe domnul Piftie…

– 23… – aude un răspuns nervos după care se întrerupe legătura.

Pătrățel tastează 23 și ușa ca prin minune, se deschide. Urcă pe scări și vede o lumină difuză la etajul unu și un cap de femeie. Își continuă drumul până la apartamentul 23 și se salută cu gazda, trecând apoi la treabă, consumând câte un păhărel dintr-o sticlă de tărie.

– Noroc!

– Să fie!

– Auzi reclama: „consumați alcool moderat”.

– Așa și facem… bem doar câte un păhărel…

– Și doar dintr-o sticlă.

– De un litru…

Pătrățel se ridică cu greu și abia reuşeşte să ajungă pe scară. Coboară încet treptele și… vede lumină la etajul unu… nu este senzorul, ci doar un cap de bătrână și, curiozitatea ei.

Mai încet și puțin sigur, Pătrățel ajunge la parter și se deschide ușa. Un bărbat aflat în pragul ușii de la intrare, îl întreabă:

– Am sunat la apartamentul 30… ştiţi cumva unde este?

– Intrați unde vedeți lumină.

– Da.. categoric, mulțumesc – spune bărbatul alergând pe scări.

Până să se închidă ușa, se aude strigătul unei femei:

– Ce faci domnule, cum vezi o ușă deschisă intri!! Ajutor…

Pătrățel zâmbește și trage aer în piept, pornind spre casă:

– Soarta!

Pătrățel se strecoară încet în apartament, dar lumina se aprinde brusc:

– Ce faci? – întreabă Maimuțel

– Uiteeee… pe acasă.

– Te-ai îmbătat?!

– Este întrebare sau constatare?

– …

– Nu. Am băut doar o sticlă, două persoane…

– Mâine mergem pe munte, cum ai promis…

– Da… da… și după nuntă am călătorit. Am fost undeva… creeeeed…

– Bine – aprobă Maimuțel care se retrage în camera ei.

– Dar atunci a fost una mică… călătoria… acum una mare.. iar după ce venim de la munte, trebuie să merg iar la Piftie, că am uitat să iau pozele – bolborosește Pătrățel. Și să nu uit să salut camera video de la etajul unu…

Pătrățel oprește mașina în parcarea amenajată pentru turiștii dornici să cutreiere munții. Undeva, în dreapta, se află zona de plecare cu telescaunul spre vârful cel mai îndepărtat al muntelui.

Gogoşar zburdă de fericire, iar Maimuțel îi tot vorbește. Gogonel și Pătrățel sunt tăcuți.

– Mergem băieți?

– Da… Întâi voi fetele să fim siguri că ați plecat.

Maimuțel și Gogoşar se îndreaptă spre primul telescaun care le preia din mers, iar omul angajat la acel obiectiv, le închide bara din față. Pătrățel ezită, iar Gogonel susține tacit. După zece minute de tăcere și mai multe persoane care plecaseră între timp cu telescaunul, Gogonel spune:

– Este timpul să mergem.

– Mi-e teamă. Prăpastie.

– Închide ochii.

– Bună idee.

Cei doi se deplasează spre telescaunul care se tot rotea în jurul pădurii. Pătrățel își ține ochii închiși. Cei doi ajung la linia de start, unul dirijat și direcționat de către celălalt. Telescaunul care își face treaba, îl preia doar pe Gogonel, căci Pătrățel se deplaseze orbește în altă parte, una diferită de direcția telescaunului. Gogonel se sperie și sare din telescaun, înainte să i se pună bara de protecție de către angajatul care tresare și cade în fund.. Mulțimea care se adună în spatele celor doi, începe să vorbească și să comenteze.

– Pătrățel, am zis să închizi ochii doar când ne deplasăm, nu chiar de când urcăm în telescaun!

– Da… ai dreptate.

Până la urmă, cu chipuri specifice celor care participă la înmormântare, cei doi urcă pe telescaun. Deplasarea este lină și deodată sună telefonul, iar Pătrățel tresare în timp ce Gogonel răspunde având o voce gravă:

– Da, Gogoșar…

– Gogonel! – recunoaște Gogoşar vocea de la telefonul lui Pătrățel.

– Da.

– Unde sunteți?

– Abia acum am reușit să ajungem la rând…

– Dar au venit unele telescaune goale…

– Poate au căzut posesorii lor pe drum… Ce este acolo?

– Nimic interesant. Doar peisaje. Revenim spre bază. Mai bine urcăm la cascadă și ne instalăm corturile.

– Bine. Este vreun drum pe care să-l facem pe jos?

– Da. Facem prin pădure, 25 km…

– A… nu… Mai bine urcați voi, și noi nu mai coborâm, continuăm drumul înapoi.

– Bine.

Pătrățel este anunțat de Gogonel că au ajuns la destinație, adică în locul de unde au plecat, iar acesta deschide ochii. Pătrățel ridică bara telescaunului și părăsește repede mijlocul său de transport. Gogonel aterizează normal, dar Pătrățel cade pe jos și se umple de nisip. Se șterge repede iar în momentul când apare Gogoşar, alături de Maimuțel, acesta le spune vesel:

– Ce frumoase peisaje. Abia aștept să revenim!

Pătrățel, cu ultimele puteri face face pasul decisiv pe pajiștea din jurul pădurii, în timp ce Soarele își trimite razele călduroase asupra călătorilor.

Pătrățel își aruncă rucsacul pe iarbă și se așează pe jos. Gogonel privește în zare iar fetele încep să vorbească. După câteva secunde, Gogonel preia rucsacul părăsit de Pătrățel și-și scoate o doză de bere. Îi rupe capacul și începe să-i savureze conținutul. Pătrățel se uită la acesta și-i spune:

– De aia era greu rucsacul… Berile erau la mine!

– Da – spune Gogonel în timp ce-și șterge mustăcioara inexistentă.

– Câte ai luat? – întrebă Pătrățel.

– Nu sunt multe… doar patru baxuri.

– Oh! Dă-mi și mie – spune Pătrățel.

– Mai târziu, întâi montați corturile – spune Maimuțel.

– Ai auzit? Întâi trebuie montate corturile – confirmă Gogonel.

– Dar tu de ce bei? – întreabă Pătrățel.

– Eu nu mă pricep la corturi, eu doar ajut – spune Gogonel.

Pătrățel oftează și se ridică agale, luând primul cort pe care-l găsește în cale. Începe să-l desfacă din folie și pregătește accesoriile necesare. Verifică locul unde zona este dreaptă și începe să desfacă husa cortului :

– Ajută-mă Gogonel.

– Da. Acum!

Gogonel termină de consumat berea și se apropie de Pătrățel. Întind cortul și Pătrățel îi face semn lui Gogonel să țină cortul până găsește elementele de prindere.

Pătrățel merge spre zona unde se află bagajele, iar Gogonel se îndreaptă spre rucsac să-și ia o altă bere. Vântul începe să adie.

– Cortul! L-a luat vântul – strigă Maimuțel.

– Cortul, Pătrățel – strigă și Gogoșar.

– Vezi că pleacă – spune și Gogonel care-și deschide tacticos o nouă bere.

Pătrățel își întoarce privirea, face ochii mari și începe să alerge după cort. Vântul își schimbă direcție, derutând atât cortul care-i schimbă sensul de deplasare, cât și pe urmăritorul Pătrățel. Cursa continuă, Pătrățel se împiedică și cade, se ridică și-și reia alergătura. Prinde cortul și se oprește răsuflând ușurat. Apoi o pornește cu trofeul câştigat spre prietenii săi:

– Gogonel, de ce nu ai fugit după cort dacă l-ai lăsat din mână!

– Nu puteam să risc să vărs berea – spune senin cel întrebat.

– Ești ca un urs care hibernează! Hai să-l montăm. Eu pun cortul pe poziție și tu bate cuiele de prindere.

– Bine, la asta mă pricep – se laudă Gogonel.

Pătrățel desface cortul, îl întinde și-i oferă vecinului său atât cuiele de prindere cât și un ciocănel. Gogonel preia obiectele și prinde primul cui. Fericit, zâmbește și atacă noua zonă de lucru. Ciocănelul nu nimerește cuiul și Gogonel prinde obiectul pe care-l atacă cu mâna și lovește puternic cu ciocănelul, după care scoate un sunet înfiorător. Își mișcă degetele și aleargă, lovindu-se de rucsacul aflat în drum. Cade și începe să se plângă:

– Au mâna, au piciorul… mă dor toate… Au!

Pătrățel termina de bătut ultimul cui, în timp ce fetele țineau cortul pentru a nu se mișca, vorbind intens despre modă. Gogonel, bandajat la mână și picior îi privește cu atenție în timp ce consumă o nouă bere, așezat comod pe un scăunel. Pătrățel răsuflă ușurat:

– Gata. Fiecare are cortului său, așa cum ați vrut. Acum odihnă!

– Încă nu, trebuie să face grătarul. Să faci focul – spune Maimuțel.

– Of!

– Dacă nu vrei friptură, nu facem – spune Gogoșar.

Pătrățel mormăie în barba lui și privește spre Gogonel care este tratat ca un rege. Oftează și o pornește în pădure după lemne uscate.

– Ce bine că nu m-am accidentat la mâna dreaptă, că nu puteam să țin doza de bere – spune Gogonel făcând haz de necaz.

Pătrățel se așează liniștit pe o piatră. Își deschide o bere și încearcă să o savureze. Se lasă întunericul. Focul de la grătar începe să-și facă treaba, în aer simțindu-se un miros plăcut. Fetele au preluat inițiativa și încep să pregătească masa. Maimuțel așează o față de masă pe măsuța pliantă pe care montase Pătrățel. Gogoșar pune farfuriile pe masă și se îndreaptă spre grătar. Gogonel se trezește din somnul în care căzuse și privește în jur. Încearcă să vadă ce se întâmplă, dar întunericul este mult prea intens, ca lampa lor să-i facă față prea mult.

Gogonel se ridică de pe scăunel și-și ia telefonul mobil. Se apropie cu pași mărunți, șchiopătând, de prietenii săi:

– Toată lumea la grătar. Să vă fac o poză!

– Da… da… să avem amintiri – spune Maimuțel care se apropie de Gogoșar.

Gogonel face câteva poze. Fetele îi fac semn lui Pătrățel să intre și el în cadru pentru a fi imortalizat. Pătrățel se simte obosit și dezorientat, dar le face pe plac prietenilor săi. Se așează în spatele grătarului, între cele două fete. Gogonel face poza și privește imaginea. Face ochii mari, deschide gura dar nu spune nimic. Aruncă aparatul foto în iarbă și fuge. Fetele se uită mirate la el, apropiindu-se de telefonul mobil abandonat. Maimuțel deschide aparatul și privește imaginea. Gogoșar tresare și face ochii mari:

– Fugi! – spune Gogoșar, moment în care o pornește alături de Maimuțel pe urmele lui Gogonel care nici nu se mai vede.

Pătrățel nu are puterea să se mai gândească și oftează:

– Oare așa urât arăt de fug toți de mine?

– Mor… mor…

– Cine moare? – întreabă Pătrățel enervat de glumele prietenilor pe care-i bănuia de conspirație. Măcar îmi rămâne mie toată friptura!

Pătrățel o pornește spre masa întinsă. Se așează pe un scăunel și aude cum cel de alături, înfulecă de zor:

– Poftă bună! – spune Pătrățel în timp ce înghite o bucată de carne.

Satisfăcut de gust, Pătrățel își ia și berea privind la vecinii săi de masă. Berea se scurge pe jos, în timp ce Pătrățel rămâne cu privirea fixată la musafirii săi. Un urs și puiul său, tocmai terminau de savurat meniul de pe masă. Fără a se șterge pe gură, urșii îl privesc pe Pătrățel și apoi o pornesc spre adâncul pădurii. Pătrățel își revine cu greu și golește doza de bere dintr-o înghițitură. Privește spre grătar și constată că carnea rămasă acolo începe să se prăjească. Se grăbește să salveze mâncarea pe care o adună într-un vas și o pune pe măsuță.

Își ia pâine, salată și o altă bere, începând să mănânce și să se relaxeze. După câteva minute, apare Gogoșar însoțită de Maimuțel. De undeva din vârful unui copac se aude vocea lui Gogonel:

– Au plecat urșii?

– Ce urși ? Aveți halucinații – spune Pătrățel care-și termina cina și o pornește spre cortul său.

Maimuțel și Gogoșar privesc în jur, iar Gogonel se apropie de ele.

– Am visat?

– Nu știu…

– Oare?

Cei trei prieteni se apropie de masă și înfulecă mâncarea rămasă. Apoi mai pun niște lemne pe foc, ascund restul bagajelor în ultimul cort și intră toți în locația în care sforăia Pătrățel, care se trezește:

– Ăsta e cortul meu!

– Stăm toți într-un singur cort, să nu ne fie frig la noapte – spune Maimuțel.

– Dar sunt 35 de grade! – susține Pătrățel.

– Nu știi cum este vremea – spune și Gogoșar.

– Trebuie să fim împreună, doar suntem prieteni – susține și Gogonel.

– Păi atunci de ce am montat câte un cort pentru fiecare? – întreabă Pătrățel.

– Ca să facem mișcare… Sport și sănătate – se aude o voce de fată, greu de identificat de Pătrățel care revine în lumea somnului.

Povestire publicată în antologia: Antologie de literatură umoristică Tudor Mușatescu: Gânduri duse cu pluta, Editura Inspirescu, 2021

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Creatii publicate, Patratel si Gogosar, Proza publicata, Publicate și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la LA GRĂTAR CU URSUL

  1. Pingback: Fragmente – LA GRĂTAR CU URSUL | mendre.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s