La început de drum

Piftie se trezește la fel cum adormise. Adică obosit. Nu reuşise să doarmă bine ştiind că urma să devină un om pe propriile lui picioare. Reuşise prin amabilitatea unei mătuşi, să se angajeze ca operator la firma „Grande”, patronată de o altă rudă a acesteia.

Deşi era obosit, se simțea fericit, ca atunci în copilărie când primisese cadoul mult vista: primul trenuleţ, de lemn, pe care-l păstra şi acum, pe noptiera lui.

Piftie se mutase de la părinţi, într-o garsonieră cumpărată de acestia pentru el. Îşi luase de acasă patul, dulapul de haine, noptiera şi televizorul. Urma să-şi zugrăvească casa din primii bani. De fapt primii bani îi primisese deja, de la părinţi, care-l plătiseră fericiți pentru că scăpaseră de el.

 Cu aceste gânduri şi amintiri, Piftie merge ca să se îmbrace, în timp ce pune apă în filtrul de cafea, pe care-l primisese tot cadou.

 Îşi ia o pereche de pantaloni de stofă, un tricou cu nişte vulturi şi sandale verzi. O pornește grăbit spre bucătărie. Îşi toarnă cafeaua în ceaşcă şi începe să înghită. Se strâmbă, se uită în ceaşcă şi rămâne mirat constatând că cafeaua era incoloră, ca şi apa, având de fapt chiar gustul acesteia. Începe să regrete cafeaua îmbietoare pe care o prepara mama lui. În fine, se hotărește să fie un om responsabil şi se îndreaptă spre ușă. Își dă seama că a uitat ceva, nu știa încă ce anume și revine la baie. În timp ce capacul de la toaletă, se privește în oglindă. Constată că perciunii nu sunt identici și-și ia lama de bărbierit pentru a remedia problema fizică. După ce intervine pe partea dreaptă a feței, constată că partea stângă este diferită. Trece la repetarea operațiunii cu lama de ras pe partea stângă. După cinci minute, renunța definitiv la perciuni și-și privește ceasuș Era destul de târziu și nu trebuie să dezamăgească angajatorul chiar din prima zi.

Când să iasă din baie, constată că catarama de la sandele i s-au desfăcut. Ridică piciorul pe capacul de toaletă pentru a remedie problema, dar capacul nu este… Piftie se trezește cu piciorul în vasul de toaletă. Își ridică piciorul și începe să curgă apa din șosete/ Se uită în jur și decide să-și schimbe încălțările și pantalonii. Își scoate din mașina de spălat blugii și-i îmbracă. Renunță la șosete și se încalță cu o pereche de adidași.

Iese pe holul blocului când îşi aduse aminte că a uitat să-și ia cheile. Uşa între timp s-a blocat, închizându-se. Piftie stă în faţa uşii ascultând cum sună telefonul în apartamentul său. Probabil era mama lui care vroia să-i ureze succes pe noul său drum. Oftează şi o pornește în jos, pe scări.

Ajuns în faţa blocului, are o dilemă legată de direcția în care trebuie să pornească. Este derutat, motiv pentru care urcă în taxiul care tocmai adusese un client în scara de alături. Fericit că a rezolvat problema, Piftie dă indicații cu seriozitatea unui om responsabil:

  • La firma Grande!
  • Grande. Ok!

Taxiul pleacă în viteză, iar în câteva minute ajunge la destinaţie. Piftie zâmbește fericit, coboară tacticos şi intră în clădire. Ştia că trebuie să ajungă la etajul patru. Se urcă în primul lift care ajunge la parter. Înainte să apese pe butonul cu numărul patru, lângă el apare un japonez. Acesta intră repede şi apăsă pe butonul cu numarul nouă. Piftie se enervează şi apăsă din nou pe numărul patru. Ca replică, japonezul apasă din nou pe butonul cu numărul nouă.

Piftie se uită mirat la acesta şi apasă din nou pe butonul cu numărul patru. Japonezul vrea din nou să atingă butoanele, dar Pifite îl loveşte peste degete. Acesta se uită mirat la el şi tace. Liftul ajunge la etajul patru, unde Piftie coboară. Liftul îşi continuă apoi drumul liniștit spre etajul nouă.

Piftie este fericit că a ajuns la destinație și se oprește la recepţie. Acolo este o roşcată tânără și frumoasă, cu un decolteu generos, care discută cu un ochelarist.

  • Bună ziua!
  • Bună ziua – răspunde fata.
  • Piftie – se prezentă acesta.
  • Nu mulţumesc, avem ciorbă de cartofi la prânz, de la firma noastră de catering – răspunde fata.

Piftie rămâne buimac, neştiind despre ce este vorba. Fata discută în continuare cu ochelaristul, după care se întoarce din nou spre clientul insistent, aşteptând să vadă de ce nu pleacă.

  • Eu sunt Piftie!
  • A…scuzaţi. Cu ce vă pot ajuta?
  • Sunt nou angajat… operator.
  • Da… La cine?
  • La „Grande”! – zice mândru Piftie.
  • A… relaţia domnului director… da, da – intervine ochelaristul în discuţie. Eu sunt şeful de departament, Mazăre. Poftiţi cu mine să vă duc biroul dvs.

Mazăre îşi ia rămas bun de la roşcată şi-l conduce pe Piftie la unul dintre birourile din sala open space:

  • Aici este locul dvs. Trebuie doar să introduceţi datele ce le primiţi pe format de hârtie, în format electronic.
  • Aha… avem şi sârmă?
  • Poftim? – întrebă ochelaristul Mazăre.
  • Păi… electronica are fire… cabluri…. unde sunt?
  • Nu înţeleg!
  • Păi nu le bag electronic?
  • A! Pe calculator. Mă refeream la introdus datele în calculator. Stiţi să operaţi pe calculator?
  • Nu… nu sunt doctor.
  • Nu…ă…Mustăcilă! – cheamă ochelaristul pe colegul de alături.

       Cel chemat vine în fugă, aproape răsturnând masa pe care se aflau câteva prăjiturele:

  • Da!
  • Uite învaţă-l pe domnul ce trebuie să facă…

Mustăcilă îşi ia rolul în serios. Îi arăta lui Piftie unde sunt literele pe tastatură, ce trebuie să facă și-i dă chiar și sfaturi extra-servici:

  • Vezi, când vine şeful cu secretara, sau doar unul dintre ei, trebuie să ai mereu activitate.
  • Da…dar dacă sunt la toaletă?
  • Dacă te prinde pe hol, sau altundeva faci şi tu ceva util. Aranjezi un tablou, uzi o floare…. vorbeşti la telefon cu colegii…

Piftie îl aproba insistent pe Mustăcilă ştiind că acesta era, probabil cum şi părea, un om cu experienţă vastă.

Piftie nu prea reușeste să facă prea multe pe computer, totuși este hotărât să-şi termine treaba, chiar dacă este dificil. Merge în hol și-și ia o cafea. Apoi intră în sala iar încep să se agite și se aude o voce:

  • Şeful!  Vine şeful

Piftie aruncă o privire spre culoar, unde vede un bărbat de vârstă medie, îmbrăcat în costum, însoţit de o frumoasă blondă a cărei fustă părea inexistentă. Își aduce aminte de cele povestite de Mustăţilă şi se grăbește spre perete să aranjeze tablourile, dar rămâne surprins. Acestea lipseau cu desăvârşire. Ca rezervă și tactică ideală, acesta apucă repede o cană de pe masă ca să ude florile, dar conținutul acesteia lipsea în totalitate. Vede o stropitoare la colțul pervazului şi se grăbește să o ridice şi să ude florile din jur. Era fericit de munca lui, când Şeful şi blonda se opresc în faţa lui. Primul dintre ei, îi adresează o întrebare:

  • Ce faceţi, domnule?!
  • Ud florile…stiţi…
  • Da…dar numai cele naturale vă rog!
  • Da…- apucă să mai zică Piftie, înainte ca stropitoarea, întoarsă brusc spre Şef, să reverse apă pe pantalonii acestuia.

Piftie se oprește din conversație şi aruncă stropitoarea cât mai departe. Undeva, se aude un zgomot și un sunet înfundat. Apa umezise partea din faţă a pantalonilor Șefului. Secretara ia repede un servețel de pe masa unui angajat şi începe să-l tamponeze pe zona care se udase.

Şeful rămâne uimit, având senzaţii plăcute în urma intervenţieie tinerei subalterne. Acesta nervos o ridică pe fată, moment în care intervine Mazăre:

  • Domnule director… scuzaţi… stiţi dânsul este timid… este prima zi a domnului Piftie…stiţi…mătuşa lui..
  • A…da…Bine. Continuaţi – zise Şeful plecând împreună cei care l-au însoțit.

Piftie pornește liniştit şi îngândurat spre biroul său. Acolo îl întâmpină Mustăcilă:

  • Măi omule… ţi-ai găsit şi tu să uzi, singura floare artificială!

Piftie a rămas singur în biroul companiei. Mai avea puţin şi termina munca. La un moment dat, întregul ecran al calculatorului rămăne îngheţat. Încearcă să apese pe taste dar nu se întâmplă nimic. Începe să lovească în unitatea centrală, în monitor, dar nimic. Ia telefonul din colțul biroului și-l sună pe Mustăcilă, care îi ceruse acest lucru în cazul în care întâmpina vreo problemă. Acesta răspunde, cu o voce adormită:

  • Da…
  • Piftie sunt!
  • Da…ești la servici?
  • Da.
  • Este ora 21…
  • Da…mai am un pic. Totul este nemișcat.
  • Adică?
  • Ecranul nu face nimic.
  • Este obosit. Resetează.
  • Poftim?
  • Adică…închide tot …
  • A…tot…Bine…- zise Piftie ce dispare câteva momente de la telefon.
  • Gata?
  • Da…totul este închis
  • Bine. Acum porneşte din nou calculatorul.
  • Da… Au…of…a căzut paharul…unde e butonul!
  • Auzi…butonul este jos la unitatea centrală…adică la cutie…
  • Da…pipăi să văd
  • De ce?
  • Este beznă!
  • Aha…s-a luat curentul?
  • Nu ştiu…cine putea să-l ia?
  • Vezi alţii au lumină?
  • Pe hol este.
  • Mergi la omul de la tehnic să vadă ce este cu curentul.
  • Bine. Pot aprinde lumina?
  • Păi ai zis că nu funcționează?
  • Nu…l-am stins…ai zis să închid tot!
  • Oooof. Bine. Aprinde lumina!
  • Nu merge.
  • Ce ai oprit de fapt?
  • Acum?
  • De când ţi-am spus eu.
  • Păi calculatorul, lumina şi o chestie ce pâlpâia deasupra.
  • A…siguranţa! Apasă siguranţa, aprinde lumina şi porneşte calculatorul de la buton.
  • Da….Bine…
  • Of…of…- se aude Mustăcilă

Fragment din roman propriu, în curs de realizare de Cluc Lucrian Cristian

Povestire publicată în antologia: Semne ale fratelui timp, Editura Art Creativ, 2021

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Creatii publicate, Proza publicata și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la La început de drum

  1. Pingback: Fragmente – La început de drum | mendre.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s