Totul a fost predestinat…

Soarele își trimite razele călduroase prin perdeluţa de la geamul camerei întunecate. Deodată se aude un zgomot surd și de lângă un fotoliu apare un păr zburlit. Posesorul capului se uită în jur. Privește pe jos, spre pat și spre sine.

  • Uf ! Am căzut din pat….N-am mai pățit așa ceva din facultate, după chefuri….Cât o fi ceasul?

Bărbatul se uită pe telefonul mobil care se afla pe măsuța de deasupra lui și constată că este descărcat, motiv pentru care-l conectează la priză. Își îndreaptă privirea spre radioul cu ceas, unde ledurile clipea indicând eronat ora. Era un semn vizibil că pe timpul nopții se oprise curentul, anulând instantaneu funcţia de trezire.

Bărbatul se ridică cu grijă de pe podea, ca și cum se afla pe bara de la sala de sport și se îndreaptă spre televizor, pornindu-l pentru a căuta canalul care să-i indice ora exactă. Constată că se află în grafic și merge grăbit spre baie unde face un duș rapid și-și pregătește ustensilele pentru bărbierit.

Între timp se aude sunetul telefonului care prinsese energie. Se îndreaptă spre accesoriul său de care nu se despărțea prea des și constată că este alarma. Se uită mirat la dată și constată că tot ceea ce făcuse până atunci a fost în zadar. Era zi liberă și nu trebuia să meargă la servici. Oftează și privește la fotografia de pe masă, de lângă telefon. Simte o lacrimă în coțul ochiului stâng și se decide să facă un apel telefonic.

La celălalt capăt al firului se aude o voce somnoroasă:

  • Alo!
  • Bună mamă!
  • Andrei! Ce faci? S-a întâmplat ceva?
  • Nu. De ce?
  • Păi suni așa de dimineață!
  • A… nu… vroiam să văd ce faceți.
  • Uite o să ne pregătim că vine Anda cu familia ei. O să serbăm ziua de naștere a nepoatei tale.
  • Da… Face nouă ani….
  • Este fată mare! Intrăm pe laptop diseară ca să ne vedem.
  • Da. Așa ca în fiecare week-end. O să trimit cadourile….
  • Bine. Să știi că cel mai frumos cadou ar fi ca să vii tu, acasă!
  • Da… mamă. O să vin.
  • Te așteptăm mereu cu drag, să fim și noi ca oamenii, nu doar niște imagini pe calculator.
  • Bine… Acum mă grăbesc… Vorbim. Salută-i pe toți din familie.
  • Bine, Andrei. Ai grijă de tine. Întreabă vecinii de tine!
  • Spune-le că totul este bine. La revedere…..
  • La revedere, fiule!

Andrei privește în zare în timp ce apelul se întrerupe. Constată că nu-și văzuse nepoțica niciodată, pentru că sora lui, Anda rămăsese gravidă după plecarea lui din țară. Pe ecranul televizorului se derula un film de familie în care actorii se simțeau în largul lor. Deodată îi trece o idee prin minte și apelează un nou număr de telefon. La celălalt capăt, răspunde o voce plictisită:

  • Alo!
  • Bună ziua. Aș dori să plec urgent în România! Aveți cumva o cursă astăzi?
  • Avem în fiecare zi.
  • Aveți bilet pentru astăzi?
  • ….
  • Aveți?
  • Mă uit acum. Avem un loc… dar la microbuz.
  • Este în regulă. Plătesc la urcare? La ce oră este?
  • Mai încet cu întrebările că este dimineață! Și zi liberă… Plătiți când veniți dar trebuie să ajungeți cu 30 de minute înainte de ora….
  • Este în regulă! – strigă fericit Andrei care-și notează informațiile și continuă cu pregătirile.

După zece minute, Andrei renunță la bărbierit, că doar barba este la modă, și-și adună toate lucrurile în troller-ul și rucsacul pe care-l avea. Au încăput toate obiectele, chiar și laptopul, puțin îndesate dar bine asigurate pentru drum.

Oprește curentul electric deconectând siguranțele din cameră, oprește centrale de la buton și verifică gazul și apa. Îşi ia rucsacul și troller-ul, se întoarce după celular și-l pune alături de încărcător în buzunarul de la rucsac, ieşind grăbit din încăpere. Trage uşa şi caută cheia ca să încuie.

Se enervează. Cheile nu sunt în buzunar. Caută în rucsac. Scoate lucrurile din el şi verifică fiecare compartiment. Cheile se încăpăţânează să nu apară. Intră în casă.

Se uită prin sertare și sub pat. Verifică din nou în buzunare. Cheia a dispărut cu desăvârşire. Andrei caută și în dulap:

  • Uite tricoul cadou! – exclamă fericit Andrei care găsește obiectul cu pricina ascuns într-un colț întunecat al mobilierului.

După ce ia tricoul și-l pune împreună cu celelalte obiecte în rucsac, continuă căutarea cheilor sub privirile vecinei din apartamentul alăturat care voria să afle ce se întâmplă. Andrei îşi ia rucsacul şi intră în casă, bombănind, se învârte de colo colo și răscolește totul în jur, lăsând sertarele pe podea, pătura sub pat…. și bea nervos, ultimele picături de apă minerală din sticlă pe care o lăsase pe masă.

O pornește spre ieșire și-şi bagă din nou mâna în buzunarul pantalonilor, unde, spre surprinderea lui se găsesc cheile mult căutate. Se uită perplex la ele pentru că se uitase de câteva ori după ele, în același loc…. Își ia repede bagajele, încuie ușa, mormăie la vecină și-și pune din nou cheile, în acelaşi buzunar, al aceluiaşi pantalon.

Coborând în fugă pe scări, sună insistent la mobil:

  • Bună ziua, aş dori un taxi….

Taxiul oprește în faţa unui microbuz care se pregătea de plecare. Andrei sare în faţa autovehicului și un dispecer se apropie nervos de acesta:

  • Ce faceţi domnule?!
  • Am rezervare…pe numele Andrei….
  • Aţi întârziat, am dat locul altei personae.
  • Nu…nu…Mai sunt două minute!
  • Trebuia să fiţi cu treizeci de minute mai repede! – spune dispecerul care eliberează calea microbuzului care pleacă în timp ce șoferul își face cruce.
  • Andrei rămâne disperat cu bagajele în mijlocul drumului. Dispecerul îi spune:
  • Avem și mâine o altă cursă.
  • Vreau rezervare….
  • Bine…Dar mai bine veniți cu două ore mai repede ca să nu pierdeţi şi această cursă – spune sarcastic dispecerul.

Andrei se oprește în fața autogării care era închisă și constată că începe să plouă. Nu are unde să se adăpostească și se grăbește să traverseze. Se îndreptă spre barul de lângă autogară. Acolo este fum şi multă lume agitată care aproape că țipă pentru a se face auziți. Oftează și iese. Picăturile de ploaie se întețesc și ridică privirea văzând turla unei biserici. Își îndreaptă grăbit pașii spre aceasta. Pătrunde nedumerit în interior și se așează pe o bancă, unde găsește o cărticică și începe să o studieze după care merge spre altar unde se afla un om care se ruga. Acesta își întoarce privirea spre Andrei.

  • Scuze…eu… doar eram pe aici….
  • Casa Domnului este deschisă tuturor.
  • Da….este bine…că este frig pe afară…
  • Frigul este ceva lumesc….
  • Da…probabil…. Eu am avut o zi nenorocită azi!
  • Ai pierdut un suflet?
  • Ce anume?…suflet…nu… nu a murit nimeni, Doamne fereşte!
  • Nici sufletul tău?
  • Sunt viu!
  • Sufletul este diferit de trup, fiind de fapt ceea ce contează la om.
  • Da….corect. Eu credeam că constiinţa contează!
  • Sufletul pleacă de la om la cer. Acolo este judecat şi va ajunge în Rai sau în Iad.
  • Da… am auzit în copilărie de aceasta….
  • Copilărie, inocenţă….
  • Da…da…Oricum eu sunt un om bun.
  • Crezi?
  • Da…. nu am făcut rău nimănui!
  • Nici cu fapta, nici cu gândul…nici cu vorba….?
  • ….
  • Nu ai ucis suflete prin vorbe?
  • Am mai spus şefului de nişte colegi… ca să avansez… adică erau adevăruri…!
  • Deci ai ucis suflete… cu vorba.
  • Nu…adică, da….of… se poate spune… dar am renunțat!
  • Spovedeşte-te şi vei fi iertat.
  • O să fac….aşa…. nu m-am gândit până acuma….
  • De aceea este biserica, să îndrume omul. Psihologul este doctorul sufletului care vindecă mintea.
  • Da… am tot vrut să merg duminica la biserică…. dar nu am timp.
  • Timpul există, trebuie doar să-l vezi. Nu alerga după el, lasă-l pe el să te urmeze.
  • Ce bine ar fi….
  • Totul vine de la minte, de la gând.
  • Da…Aşa este.
  • Să faci ceea ce crezi tu că este mai bine.
  • Da….
  • Transformă suferinţa în voinţă!
  • Da… Mulţumesc de sfaturi.
  • Să ştii că tot răul este spre bine.
  • Mulţumesc.
  • Mergi cu Domnul! Dumnezeu să te ocrotească!
  • Mulţumesc… Este prima oară, după mulţi ani când vorbesc cu cineva aşa de mult… Până acum nu aveam timp.
  • Timpul este relativ.
  • Da…
  • Contează ceea ce faci, cum faci, aşa trece şi timpul…
  • Da…. Banii fac diferenţa din păcate…
  • Banii sunt trecători. Sufletul face diferenţa între oameni. Câteodată acel rău este de fapt un bine.
  • Da… Eu consider că banii și prietenii sunt cei mai importanți.
  • Degeaba ai bani dacă nu ai sănătate. Toți oamenii ar trebui să fie prieteni.
  • Da… Eu am plecat din țară cu trei prieteni și am rămas singur. Fiecare și-a urmat calea.
  • Așa cum și tu i-ai urmat pe ei….
  • Da… Eu am plecat pentru că iubeam o fată și ea începuse să fie atrasă de un alt bărbat, unul cu cămasă roșie… de aceea eu nu port haine roșii! – spune Andrei
  • Știi, de multe ori, nimic nu este așa cum pare!
  • Dumneavoastră sunteți preot sau psiholog?
  • Tu ce crezi?
  • Nu știu…
  • Depinde de ce ceea ce ai nevoie. Dacă vrei să ajungi undeva, alege calea cea mai bună, indiferent de prețul ei.

Andrei zâmbește și pleacă grăbit spre aeroport, pentru a prinde avionul la care visase mereu, că o să-l readucă  acasă, în țară, la familie.

Andrei se urcă în microbuzul care-l transporta de la aeroport spre casă. Mai avea doar o oră până să-și îmbrățiseze familia. Îşi amintea de lanurile de porumb de la intrarea în oraș… de fratele său, sora lui, de nepoţi şi de părinţii săi pe care  nu-i mai văzuse de peste un deceniu. De fapt îi văzuse, dar doar pe internet…. Îşi aduce aminte de fetiţa din vecini, cu care se juca în copilărie și care-i rănise în taină sufletul când o văzuse cu un bărbat în cămașă roșie…

Admira pădurea, agitaţia şi nu-şi mai amintea de multe asemenea locuri. Nici chiar de atâta poliţie adunată pe drum:

  • Accident… că e multă agitaţie – zice unul dintre călători.

Maşina se strecură încet pe lângă cordonul de poliţie şi de oameni. Şoferul avea faţa îngălbenită. Presa era prezentă. Andrei aruncă o privire la autovehiculul căzut în râpă și tresare. Era microbuzul pe care-l pierdue din caza întârzierii!

Andrei ajunge în fața blocului. Își ia chiele din buzunarul troller-ului și pătrunde în bloc. Urcă cu liftul la etajul patru. Coboară din lift și deschide ușa. Liniște. Se uită în jur… nimeni. Își ia bagajele și le duce în vechea lui cameră, care arăta la fel ca în urmă cu zece ani. Ascunde bagajele sub pat și iese repede din locuință. Merge și se asează pe banca din fața grădinii, care era lipită de bloc.

Vroia să le facă o surpriză celor din familie. Se simțea obosit. Stă aplecat și-și deschide palmele ca și cum ar accepta destinul. Meditează până se trezește cu o bancnotă în mână. Tresare. O femeie trecuse pe lângă el și-i lăsase o parte din agoniseala ei. Andrei nu înțelege ce se întâmplă și gânditor își mângîie față și barba țepoasă. Se ridică de pe bancă și se uită în jur. Se îndreaptă spre magazinul care fusese alimentară în trecut iar acum se ocupa de fashion. Se uită în interior și tresare la vederea unui cerșetor:

  • Scuzați – spune Andrei.
  • Ce faci omule? Vorbești cu oglinda? – întreabă un trecător care-și face cruce. E plin de nebuni pe aici!

Andrei își dă seama că înfățișarea lui nu este una ideală pentru revedere. Se decide să se pregătească dar totuși mai vrea să-și amintească de trecut, pe banca copilăriei. De această dată își ascunde palmele la spate, ca un elev cuminte. Nu este de ajuns că în fața lui, se oprește o domnișoară frumoasă și elegantă:

  • Salut – zice era.
  • Sa…. , Lucia! – exclamă fericit Andrei, ce-și recunoaște prietena din copilărie
  • Da… Ai veni acasă?!
  • Da.
  • Urcă… că începe ploaia – spune Lucia asezându-se totuși lângă el
  • Ce mai faci? Nu te-am văzut de peste zece ani!
  • Da…da…am venit la ai mei. Nu am mai ajuns de trei zile la ei.
  • Da… așa e când ai propria familie… și munca… – spune Andrei
  • Ştiu… Cu munca e greu….
  • Cu ce te ocupi?
  • Sunt doctor psiholog, la spital. Chiar acum am avut ceva treabă cu unele persoane care au avut un accident cu un microbuz. Trebuia să plec cu o colegă în vacanță în Turcia dar a fost ceață și s-a amânar zborul.
  • Da… în microbuzul respectiv trebuia să fiu și eu… dar l-am pierdut!
  • Ce bine! – se bucură Lucia. Și tot ai ajuns aici! Timpul contează dar nu trebuie să alergăm noi după el și … el după noi! Eu nu sunt supărată deloc de ratarea excursiei!

Andrei rămâne perplex. I se pare că totul se repetă, deși diferă personajele:

  • Ai copii?
  • Pentru copii, trebuie să ai un soț, nu? – răspunde Lucia cu o întrebare
  • Da… da… Nu ești măritată?
  • Nimeni nu mă vrea… – spune Lucia. Dar găsesc eu alinare!
  • Dar erai mereu cu…
  • Cu cine?
  • Nu știu… așa auzisem….
  • Nu. Bârfe… Uite că vine și fratele meu vitreg! Nu cred că-l cunoști. Este fiul soției tatălui meu. Știi că s-a recăsătorit după 10 ani de la moartea mamei?
  • Nu…

Andrei face cunostință cu bărbatul care se oprește în fața lui, și poartă eterna cămașă roșie….

Andrei se simţea bine alături de familie. Regreta perioada pierdută. Nepoata lui era deja o domnișoară iar pe chipul Andei se citea fericirea. La fel era și fratele lor, alături de soția lui și de micul Ștefăniță, care se lupta cu dragonii din tabletă. Dacă ar fi putut să întoarcă timpul multe ar fi schimbat:

  • Viața o luăm așa cum este, important este să reușim să ne redresăm – meditează Andrei, gândindu-se la citatele dintr-o carte uitată undeva.

Se aude soneria de la uşă. Mama lui Andrei, merge să deschidă și în cadrul ușii apare Lucia care este întâmpinată cu căldură.

  • A venit Lucia!
  • Ne-a adus prăjituri şi vin.
  • Să stea cu noi.
  • Da… Mulțumim!
  • Stai cu noi.
  • Da… Ca pe vremuri
  • Ia loc lângă Andrei!

Andrei se bărbierește în baie. Lângă el apare Lucia:

  • Ce faci dragule?
  • Bine….Tu?
  • M-am trezit…
  • Da… şi eu… dar abia în urmă cu patru luni…
  • Da… – râde Lucia fericită. Ne-am revăzut acum patru luni!
  • Cred că ar trebui să le spunem părinţilor… despre noi.
  • Da… şi mai ales, că la următoarea aniversare, a mamei tale…vom veni trei…
  • Cum!?

Andrei o îmbrăţişează fericit pe Lucia care se lasă cucerită și acaparată de braţele lui:

  • Ce bine că pierdusem microbuzul – constată Andrei.
  • Şi eu că prinsesem ceaţă și nu am plecat în concediu cu amica mea în …
  • Da… şi cheile care nu le găsisem deşi erau tot acolo… Ciudat…
  • Nimic nu este ciudat…. Totul era predestinat…. Soarta….
  • Așa mi-a spus și mie cineva… Dacă nu cădeam din pat…. Dacă…. toată viața a fost  o întreagă înșiruire de dacă…..
  • Totul ne-a fost scris..
  • Da… Destinul nostru…
  • Hai îmbracă-te, că întârziem la slujba de duminică! Nu putem rata ultimul botez din familia ta…. până vine al nostru…..

Povestirea a fost publicată în antologia: Charme, Editura Art Creativ, 2018

Acest articol a fost publicat în Creatii publicate, Proza publicata și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Totul a fost predestinat…

  1. Pingback: Fragmente – Totul a fost predestinat… | mendre.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s