Un zâmbet în timp

Soarele se retrage iar întunericul se lasă peste orașul dintre munți. Noriel deschide ochii și privește spre becul care începe să-i lumineze prin fereastră, interiorul camerei. Se uită în jur și în timp ce se ridică din pat își caută telefonul mobil. Ridică hainele împrăștiate, mută fotoliul și sub masă, se vede o luminiță verde care-i dirijează pașii pentru recuperarea obiectului pierdut.

Noriel se uită pe ecranul mobilului și descoperă două mesaje și trei notificări. Simte că-i este foame și  pornește spre bucătărie. Este liniște în toată casa.

Alexandra își pregătește ceaiul și-și așteaptă soțul. Noriel intră grăbit îndreptându-se spre frigider. Își alege mezelurile preferate și în momentul în care se pregătește să mănânce, vede un rând de documente care stăteau pe masa, ocupând o mare parte din loc. Le îndepărtează și apoi o aude pe Alexandra:

  • Sunt actele pentru divorț!
  • Poftim? – întreabă Noriel care-și aruncă privirea asupra documentelor din mână.
  • Așa nu mai putem trăi. Eu te văd rar, tot timpul esti plecat….
  • Păi lucrez în trei schimburi! În week-end sunt chelner pentru nunți. Muncesc ca să produc bani.
  • Banii nu compensează lipsa ta.
  • Avem un teren lângă oraș și ne construim o casă!
  • Nu vreau o vilă, nici conac, doar o simplă locuință de vară, cu grădină.
  • Păi dacă am cumpărat terenul trebuie să construiesc ceva util, care să-i uimească pe cei din jur!
  • Contează mai mult părerile oamenilor decât viața noastră?
  • Vreau să asigur o viață bună! Așa cum eu nu am avut parte.
  • Dar părinții tăi au trăit fericiți până la adânci bătrăneți!
  • Dar într-o garsonieră! Am nevoie de spațiu!
  • Tu ai nevoie de timp, nu de spațiu!
  • Am nevoie de multe. Dacă vrei să mă părăsești, pleacă!
  • Mâine după-masă o să vină tata cu mașina după mine și Codruț!
  • Nu! Codruț este fiul meu și rămâne cu mine!
  • Când l-ai văzut ultima oară? O să crească și o să întrebe cine-i tatăl meu sau mai rău, o să creadă că esti supărat pe el.
  • Nu! O să am grijă de el!
  • Când și cum?
  • Mi-a pierit pofta de mâncare. Trebuie să plec la servici. Când vin acasă vorbim.
  • Păi nu mergi ca să lucrezi la casă?
  • După ce termin cu muncitorii, vin acasă și vorbim.
  • Dacă o să mai ai cu cine! Toată săptămâna asta ai venit la ora 17.00 și la orele 21.00 ai plecat la servici. Codruț ….
  • O să vorbesc și cu el.
  • Poate ai uitat, dar de o săptămână este la țară, la bunici. Doar pentru că vine mâine acasă, stau până atunci aici!
  • Și te muți la țară?
  • Nu. O să stau la o prietenă.

…………………………………………………………………………………………………………………………

Noriel avea gândurile departe până în momentul când simte o durere puternică în mână. Îl lovise o piesă pe care n-o montase bine și căzuse în timpul operațiunilor, de pe utilaj. Șeful de echipă vede incidentul și aleargă spre locul cu pricina:

  • Ești bine?
  • Da… Nu știu ce a fost.
  • Ești neatent! Dacă cădea tot ansamblul și te lovea în cap? Aveam accident de muncă și rămâneai cu sechele pe viață!
  • Nu contează. Nu se întâmplă la mine!
  • Așa zic toți. Mergi în pauză și bandajează-te.

Noriel își ascultă superiorul și în timp ce curăță rana de sânge îl vede pe colegul său, Ivan, care era proaspăt divorțat. Atunci își dă seama că divorțul îl va afecta atât emoțional, cât mai ales financiar:

  • O să trebuiască să împart tot! Din două mașini, o să rămân doar cu una. Casa… pământul… Trebuie să fac ceva. O mașină trebuie să o vând azi ca să nu împart banii!

…………………………………………………………………………………………………………………….

Portarul privește atent la angajatul care a ieșit în parcare. Acesta își fotografiază mașina din diferite unghiuri. Face poză la motor după care se șterge de ulei pe salopetă. După ce termină operațiunile specifice unui fotograf, revine în incinta companiei.

  • Ce faci domnule? Nu-ți mai cunoști mașina de-i faci poză?
  • Vreau să o vând.
  • Păi fă-i poze ziua, nu noaptea!
  • Păi până mâine seara vreau s-o vând. Tocmai am pus anunțul și pozele pe internet.
  • Așa grabă? Nu știi că graba strică treaba!
  • Nu, acum fiecare minut este prețios și trebuie să-l folosim la maxim – spune Noriel care  renunță la discuție pentru că primește o notificare de la un posibil client, pe telefon.

……………………………………………………………………………………………………………

Sună alarma din sectorul de producție, ce anunță sfârșitul programului de la schimbul III. Noriel se afla deja în vestiar și se pregătea de o întâlnire cu un client, dornic să vadă mașina. Își îndeasă ultimele lucruri în geantă și aleargă efectiv spre poartă. Portarul îl privește intens în timp ce verifică bagajul de unde scoate un teanc de lavete:

  • Ce-i cu ele?
  • Păi să curăț mașina, motorul că vine un client.
  • Facem raport. Pentru furt sau însușire de bunuri necuvenite.
  • Nu… sunt doar cârpe….
  • La noi nu se permite nimic. Azi o lavetă, mâine o piesă și așa ajungem în faliment.
  • Dar….
  • Gata! Mergem să facem raport.
  • Voi fi concediat!
  • Nu ești nici primul, nici singurul – spune portarul pornind alături de Noriel spre biroul paznicilor.

…………………………………………………………………………………………………………………

Noriel stă cu capul pe volan. Îi vine să se ascundă dar și să-ți strige supărarea în același timp. Plecase cu două ore întârziere de la servici dar nu din cauza orelor suplimentare ci pentru că a fost concediat. Colegii săi au rămas surpinși când au aflat de evenimentul nefast al cărui protagonist a fost.

Ploaia începe să-și facă simțită prezența. Parbrizul este acoperit de șiroaie dar lui Noriel nu-i pasă. Este în fața bisericii de lângă blocul în care locuia. Simțea nevoia să fie singur dar în același timp îl apucase panica singurătății.

Neavând servici, era conștient că Codruț nu va rămâne cu el și va pleca cu Alexandra. Suspină. Pornește ștergătoarele și aude un sunet de uimire. Un bărbat trecuse prin fața mașinii și s-a speriat. Acela îl privește pe Noriel și se apropie de acesta. Noriel ridică geamul mașinii și-l recunoaște pe fostul său coleg de liceu care-i cununase:

  • Salut Noriel!
  • Salut Mihai! Intră să nu te uzi.

Mihai intră și ocupă loc în dreapta șoferului:

  • Nu te-am văzut de cinci ani!
  • Cu treburi… Îmi fac o casă… O să facem petreceri pe acolo. Tu?
  • Eu nu-mi ridic casă! – spune zâmbind Mihai.
  • Unde stai?
  • Avem același apartament.
  • Nu-i mic?
  • Pentru ce-mi trebuie să am o locuință mare? Să aibă soția mea de făcut mai multă curățenie? Avem camera noastră, a copilului și sufrageria unde petrecem în fiecare sfârșit de lună alături de prieteni.
  • Da…da… îmi aduc aminte de acele petreceri…deci continui cu ele?
  • Da. Povestim, servim câte ceva bun și când avem nevoie de ajutor, dăm sfaturi sau chiar o mână de ajutor!
  • Interesant. Dar aveți timp?
  • Normal. Noi ne organizăm viața, nu ea ne dirijează.
  • Da. Eu nu am timp!
  • Poate vrei să faci prea multe, iar ceea ce poate nu observi, pierzi esența vieții.
  • Oare?
  • Este ca și cum ai cultiva pepeni, iar când îi culegi, găsești doar coaja groasă, miezul nefiind încă copt. Așa este și în viață, trebuie să știi să te organizezei, ca să găsești miezul copt. Era vorba tatălui tău…mai știi?
  • Mda… Ai dreptate!

……………………………………………………………………………………………………………

Căinele latră și se zbenguie pe lângă Codruț. Acesta merge lângă fratele său, Codrin care sapă gropi prin grădină. Acestea înncepea săpătura, ca și cum ar marca locul, iar câinii continuau. Alexandra privește zâmbitoare în zare. Vede mașinile care opresc în fața porții. Vin prietenii la petrecerea lunară, pe care toți au numit-o: ziua prieteniei.

Apare Mihai cu soția, în timp ce copilul lor aleargă la Codrin să-l ajute la săpat. Câinele se învârte pe lângă ei, dând fericit din coadă. Între timp apar și celelalte familii și se împart, femeile pornind spre grădină iar bărbații spre terasă.

Noriel îi așteaptă cu grătarul și cu berea pusă la rece:

  • Cine e la rând la grătar?
  • Mihai!
  • Da… Așa este.

Noriel zâmbește așa cum nu mai făcuse de mult timp. Era prima petrecere după finalizarea casei. Își vânduse apartamentul din oraș și-și construise o casă mică și cochetă. A renunțat să lucreze ca chelner și a înlocuit munca cu familia și cu prietenii care l-au ajutat să-și ridice căsuța mult visată. O mână de ajutor face mai mult decât o grămadă de bani. Are un servici unde lucrează doar schimbul I și este mulțumit.

În timp ce pregătea berea, Noriel își aduce aminte că trebuie să verifice tema fiului său, la matematică. Și-a dat seama că pierderea unui loc de muncă nu înseamnă finalul unei vieți ci poate fi doar un nou început în care energiile negative dispar.

Noriel privește la copii care-i săpau grădina și zâmbea fericit pentru că știa că așa făcuse și el pe vremea lui. Mai aruncă o privire în jur, unde veselia este la ea acasă:

  • Uneori lucrurile se întâmplă pur și simplu pentru că trebuie să se întâmple.

Poveste publicată în antologia: Dincolo de Venus, Editura Art Creativ, 2019

Acest articol a fost publicat în Creatii publicate, Proza publicata și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Un zâmbet în timp

  1. Pingback: Fragmente – Un zâmbet în timp | mendre.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s