Pătrățel și iubirea lui dulce

Pătrățel se furișează pe ușa puțin crăpată, în apartamentul vecinei Gogoșar. Privește în stânga, în dreapta și merge tiptil în locația mult iubită, adică în bucătărie.

Se ridică în vârfuri și deschide dulăpiorul de unde scoate un borcănel. Își ia lingurița din buzunar și rupe o felie de pâine, pe care o îndeasă în borcănașul de unde preia amestecul obținut, înfulecând cu poftă. Aude un zgomot și se ascunde după ușă, uitând ușița dulăpiorului deschisă. Revine de la ușă, închide dulăpiorul și se ascunde sub masă.

Aude pași, indiciu că cineva a intrat și apoi se deschide robinetul de apă. Pătrățel ascultă zgomotul specific spălării de vase și se strecoara, târându-se pe burtă, pe ușa deschisă și se așează în fotoliul din sufragerie.

În doua minute apare pe ușa camerei o tavă și se aude vocea posesoarei acesteia:

  • Hey! Când ai apărut? Ai dormit aici?
  • Acum am venit. Să te ajut? – se oferă Pătrățel care preia tava cu bunătăți, moment în care apare pe ușă Maimuțel, sora lui.

Maimuțel îi privește nedumerită pe cei doi, dar pentru scurt timp, căci apare și vecinul Gogonel care-și ia o farfurie de pe tăviță și începe să-și savureze micul dejun delicios.

  • Ador această bunătate de zi cu zi! – spune satisfăcut Pătrățel, fericit că situația neplăcută a trecut.
  • Gogoșar are grijă de noi să mâncăm sănătos, noi cumpărăm după cum ne zice ea produse locale și gustoase! – intervine și Gogonel.
  • Este extrem de bun gemul – spune Pătrățel. Are un gust de miere!
  • Păi este cu miere – spune Maimuțel.
  • Da ? Eu credeam că este dulceață, când colo este un produs apicol! – spune Gogonel. Dar este foarte bun. Abia aștept fiecare dimineață ca să venim să savurăm acest deliciu cu ceai!
  • Nu este nici produs apicol, nici dulceață. Este pur și simplu un produs sănătos bio, ideal pentru micul dejun sau pentru o cină ușoară.
  • Adică? – întreabă într-un glas cei trei vizitatori.
  • Este acest produs pe care-l savurezi atât cu noi cât și singur, Pătrățel – spune Gogoșar.
  • Eu?
  • Da. Vii dimineața, te servești și apoi dispari.
  • Eu!
  • Vezi că ai uitat de două ori ușița de la dulăpior deschisă.
  • Vai de mine! – oftează Pătrățel într-un mod haios, iar cei prezenți izbucnesc în hohote de râs.
  • Deci până la urmă, ce produs este? Nu are mereu același gust, dar este bun!
  • Ieri ați servit specialitatea de cătină.
  •  De cătină ?! Ciudat mie nu-mi plăcea această specialitate… – zice Pătrățel.
  • Pur și simplu este o compoziție obținută din fructe și petale de trandafiri crude, care se scufundă în miere de salcâm, apoi se amestecă pentru omogenizare și deshidratare, la temperaturi mai mici de 35˚C. Tehnologia care se folosește permite combinarea fructelor și petalelor de trandafiri cu miere, obținându-se forme, texturi, arome, gusturi și culori diverse.
  • De aceea are gust de miere – spune Pătrățel. Petale de trandafiri….
  • Și de fructe – completează Gogonel.
  • Deci dacă am înțeles bine sunt combinate ingrediente naturale, miere, fructe crude – concluzionează Maimuțel care savurează porția ei delicioasă.
  • Mie îmi place că e dulce – se bucură Pătrățel.
  • Da, dar este un dulce complet natural, din petale și fructe proaspete, neprelucrate, în miere de salcâm doar simplu filtrată, care reprezintă fascinația pentru darurile naturii – spune Gogoșar ca un adevărat profesionist în pregătirea mâncărurilor.
  • Hm! Bun! – completează Gogonel.
  • Metoda de producție lentă permite păstrarea proprietăților naturale ale fructelor și petalelor, amplifică parfumul lor natural și le conferă o savoare cu totul aparte.
  • Interesant, nu știam – spune Maimuțel.
  • Nici eu, dar am studiat pe internet. Așa am descoperit varietatea de gusturi: vișine, pere, prune, zmeură, gutui, afine, cătină și încă se mai fac cercetări pentru alte miresme apetisante.
  • Ai știut unde să cauți!
  • Pur și simplu, am luat informațiile pornind de la ingredientele dorite.
  • Foarte bine te descurci, să mai cauți… Asta este o experiență nouă și plăcută – spune Pătrățel care-și termină porția și se freacă ușor pe burtă. Mai ai?
  • Da. Poți să ne aduci și din cele cu zmeură, dragă Pătrățel – spune Gogoșar așezându-se pe canapea.
  • De unde?
  • Este borcanul din care te-ai servit azi dimineață – spune zâmbitoare Gogoșar, iar Maimuțel și Gogonel izbucnesc în râs.
  • Ce să fac, dacă este așa de bun! – se lamentează Pătrățel pornind să-și îndeplinească dulcea sarcină transmisă de către gazdă, în timp ce-și verifică lingurița din buzunar….
Acest articol a fost publicat în Pataniile lui Patratel și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s