Călătorie spre infinit

Telefonul sună intens. Întind mâna și răspund. Mă sună un subordonat care nu mai pricepea ceea ce înțelesese perfect, cu o zi înainte. Era normal, a trecut cam mult iar colegii mei din companie, reusesc mereu să bulverseze lucrurile, uneori doar din ambiție. După 30 de minute de conversație, lămurim lucrurile în același ritm cu creșterea propriei nervozități. Între timp, pe ușă își faca apariția socrii mei. Soția mea se ocupă atât de ei cât și de o ciorbă. Apare și vecina de la etajul inferior, urmată de altă vecină a ei, care se ceartă, ca de obicei. Mă simt ca la balamuc și plec la piață.
Pe drum mă întâlnesc cu persoane care au pierdut… noțiunea timpului și se opresc pe unde apucă, nu stau la cozi și se bagă în față, ori pun nenumărate întrebări care sunt fără rost.
După două ore, reusesc să revin acasă. Vecinele se decid să plece iar soția mea pregătește intens la bucătărie, diferite feluri de mâncare. Socrii vor să plece în vizită la o rudă iar eu nu am chef și soția mea se oferă să-i ducă cu mașină. După opt ore, în sfârșit sunt singur acasă, doar cu ciorba care trebuie luată de pe foc. Calm…
Soneria mă anunță că este timpul de finalizare al operațiunilor cu ciorba și iau castronul de pe foc, iar interfonul sună… Apăs butonul cu cotul și aud:
– Socrul….
În acel moment fac două mișcări: deschid ușa de la intrare și scap oala cu ciorbă. Pe covor. M-am săturat! În tip ce socrul își ia ochelarii uitați, eu adun ciorba de pe jos, după care pornesc să arunc gunoiul. Ajung la tomberon unde mă sperii de o pisică și alunec pe jos:
– Of, viața mea! De ce trăiesc pe lumea asta! Nu puteam să mă nasc într-o lume perfectă!
Mă ridic și merg spre grădina din spatele blocului unde am văzut o lumină roșie care parcă îmi dirijeazî pașii:
– Ce poate fi mai rău…. – spun și simt că încep să mă ridic… ca o pasăre ce dă disperată din aripi….

…………………………………………………………………………………………………………………………………

O lovitură puternică mă trezește. Mă uit în jur și sar speriat în picioare. Un Robot mă privește intens în timp ce-și strânge șuruburile de la picior. Speriat o iau la fugă și acesta scoate o armă și trage în mine. Mă sperii și caut să mă ascund după un tomberon… inexistent. Pe jos sunt doar bucăți de fier și bolovani.
Un glonț îmi trece prin fața ochilor, trimis de alt Robot dintr-un grup mai mare…. de roboți. Unul dintre ei, ținea în lesă, un om care mesteca de zor, niște oase. Nu mă uit prea mult în jur și sar în apa care trecea pe acolo dar … este ulei. Puțin mai departe, era un Robot care se scaldă în râul de ulei, pentru a-și unge încheieturile….
Ies repede din râu, plin de ulei ca în ucenicia mea prin fabrică și fug… fug, urmărit de unii Roboți care încearcă să mă vâneze în fel și chip. Încerc să scap. Se pare că nu am sanse…. Alerg în continuare și văd alți oameni, patrupezi… Mă îngrozesc și continui cursa…. până cad în gol și simt o mână puternică care mă trage într-un fel de scorbură, dar nu de copac… Leșin, pentru prima oară în viața mea….

…………………………………………………………………………………………………………………….

Îmi ridic privirea și văd un bătrânel care scrie cu o peniță, la flacăra unei lumânări. Mișcările mele îi atrag atenția:
– Te-ai trezit.
– Da… Unde sunt?
– Pe planeta Terra.
– Cum am ajuns aici… am visat urât… roboți. Păi pe Pământ am fost și până acum! – spun eu adunându-mi gândurile
– Nu ai visat. Chiar ești în lumea lor, a roboților.
– Dar Pământul…. Ce este cu el?
– În ce an ești tu acum?
– Normal… 2017.. Nu?
– Eh… Ești de acum un mileniu….
– Nu înțeleg.
– Ai fost adus din trecut, de roboți ca să aibă o jucărie nouă, un omuleț de companie.
– Cum?!
– Pe vreme ta, oamenii conduceau Pământul. Roboții lucrau pentru ei… Tehnica a avansat, roboții s-au dezvoltat din punct de vedere tehnologic și au preluat lumea.
– Și oamenii i-au lăsat?
– Nu au avut ce face. Lupta dintre ei, ambițiile personale, dorința de a conduce lumea, a distrus omenirea.
– Am văzut acum că oamenii merg în patru labe…. ca animalele.
– Da. Animalele au fost ucise și distruse de oameni. Vânătoarea, mediul toxic dezvoltat de unele companii au produs calamități naturle. Roboții ne-au transformat pe noi oamenii, în animalele lor de companie. Când au nevoie de un asemenea animăluț, merg în trecut și răpesc omul pe care-l găsesc util ca să le devine animal de companie..
– Nu se poate! Trebuie să luptăm!
– În prezentul de acum, nu avem cum, umblăm în patru labe să câutăm ceva resurse de hrană, în trecut, ne-am bătut joc de natură, am poluat mediul înconjurător și practic ne-am distru viitorul. Mereu au fost semne care să ne anunțe viitorul sumbru, dar le-am neglijat pentru propriile scopuri. Era o vorbă a unui străbunic de-al meu, scopul scuză mijloacele….
– Cum s-a ajuns aici! Când a fost momentul ?
– Totul a început în mileniul trei….
– Deci prin mileniul în care trăiesc eu…în prezent sau trecut.
– Da. Oamenii s-au luptat între ei, au distrus suflete și destine alăturate pentru propriile ambiții. Oamenii se aliau dar, nu din prietenie sau încredere ci din dușmănie și rivalitate.
– Adică se aliau doi pentru că doreau să-l distrugă pe al treilea?
– Da, prieteni datorită unei dușmănii comune. În acest mod s-au pierdut toate resursele existențiale: copacii, alimentele, animalele, apa….
– Tu cum de trăiești… departe de lumea de afară!
– Eu sunt urmașul celui care a creat roboții… caut soluții să salvez omenirea da… cel mai ușor se salvează ei, dacă nu cad în păcate și au credință, nu au ambiții personale, iar binele tuturor este peste dorința de bine personal. Trebuie lăsate deoparte propriile dorințe, sentimente și doar împreună, oamenii se pot salva.
– Și? Cum se poate face ceva… Încă tremur de la spaima roboților….
– Te voi trimite acasă, poate vei convinge lumea să fie mai bună. Eu salvez oamenii adusi din trecut și-i trimit acasă… dar din păcate, ajunși acolo uită ceea ce au văzut…. se pierd în mulțimea de sentimente confuze și negative…. Trăiești în perioada când oamenii au înlocuit hrana adecvată cu chimicale, roboții au ajuns la stadii avansate iar fiecare om, vrea putere. Cel care va avea cea mai mare putere, va dori totul și bogații vor sărăci, iar roboții vor cuceri lumea.
– Eu ce voi putea face! Toți o să mă creadă nebun!
– Fii om bun! Gândește cu sufletul, acționează cu inima și prin bunătatea ta, poate vei convinge și pe alții, să te urmeze pe calea cea dreaptă, a caracterului uman!
– De ce nu pleci în trecut, să previi aceste fapte?
– Oamenii or să mă creadă nebun, iar munca mea de aici este mai importantă. Salvând oamenii de companie ai roboților, ei vor fi tot mai mulți și poate reusesc să schimbe lumea.
– Poți să vii liniștit. Sunt mulți mai nebuni pe străzi în prezentul meu. Toți umblă după bani, neglijând sănătatea.
– Omul trebuie să aibă capacitatea de a discerne, altfel va ajunge o slugă a roboților…. Să te pregătești de plecare.
– Cum facem?
– Trebuie să ieși și să te duci în zona unde ai aterizat.
– Dar nu știu unde este!
– După ce ieși, cu față, mergi 50 de metri înainte, apoi 20 de metri la stângă. Aștepți până apare o lumină verde….
– Eu am urmat o lumină roșie!
– Roșu este o culoare de interzicere, exact ca la semafoare, verdele permite accesul.
– De unde vine lumina?
– O să emit eu niște unde care să se reflecte în Lună. Pleci peste zece minute.
– Dacă mă prinde un robot?
– Ai grijă să nu te lege, că nu o să mai poți pleca….

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Am reușit! O lumină albastră verzuie, m-a readus în lumea mea. Revin spre casă, dar simt nevoia unei singurătăți episodice pentru a-mi pune gândurile în ordine. Mă opresc în fața unui magazin și văd un anunț legat de lansarea un film SF. Deci am ajuns în prezentul meu, cel actual. Acest film science fiction poate prevesti o realitate dură dacă noi oamenii, nu ne ajutăm între noi și nu avem grijă de fauna și flora noastră. Văzând titlul acestui film am simțit un dor nebun pentru familie, viață și existența mea de până acum și sper și în viitor…. Trebuie să ne trăim prezentul așa cum este, pentru că uneori, poate fi mult mai rău! Trebuie să gândim pozitiv, să-i ajutăm pe cei de lângă noi… Împreună putem fi învingători.

Publicat în Literatura contemporană română – Proza , Ed. Art Creativ, 2020

Acest articol a fost publicat în Creatii publicate, Proza publicata, Puterea mintii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Călătorie spre infinit

  1. Pingback: Fragmente: Călătorie spre infinit | mendre.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s